Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a declarat joi că PSD a spus "în permanenţă" că susţine întrebările de la referendumul din 26 mai şi a precizat că preşedintele Klaus Iohannis, PNL şi USR "au probleme" cu această consultare.

Întrebat dacă PSD a luat o decizie cu privire la prezenţa la vot pentru referendum, Dragnea a susţinut că este "o minciună" faptul că social-democraţii vor boicota referendumul.

"De unde scoateţi că boicotăm noi? Este o minciună. PSD a spus în permanenţă că noi susţinem întrebările de la referendum. Cu referendumul au probleme Iohannis, pe de o parte, că habar nu are de întrebările pe care le-a pus, pentru că nu l-a interesat, iar pe de altă parte au o problemă USR şi PNL, pentru că ei, dacă vor veni la guvernare, vor să modifice prin ordonanţă de urgenţă legile Justiţiei. Deci ei sunt cei mincinoşi în referendum, noi susţinem aceste întrebări", a afirmat Dragnea, aflat într-o vizită în judeţul Dolj.

De asemenea, întrebat dacă îi va îndemna pe colegii săi de partid care au spus că nu merg la vot la referendum să se ducă la vot, Dragnea a spus că nu vrea să mai vorbească despre acest subiect.

"SRI a făcut sesizare la Parchetul General că eu am de gând să boicotez lumea să meargă la referendum, ca să mai îmi facă un dosar penal. Eu despre referendum nu mai vreau să vorbesc absolut nimic. Când am îndemnat lumea să vină la vot, în 2012, m-au condamnat ăştia. În lege scrie că dacă împiedici în orice formă, boicotezi, împiedici lumea să vină la referendum este infracţiune. Nu s-a sesizat nimeni că la referendumul cu familia USR şi nu numai au boicotat şi au îndemnat lumea să nu vină la vot. Fiecare om să meargă şi să voteze aşa cum îi dictează conştiinţa şi să hotărască el dacă votează sau nu, nu să mă întrebe pe mine. Că veni vorba de SRI, este un domn, Dan Andrei, care este şef la Secţia de protejarea Constituţiei. Se lăuda domnul Hellvig că a rupt orice legătură cu DNA. Domnul Dan Andrei aproape în fiecare zi din săptămână e la DNA şi când nu e el la DNA vin şefii de la DNA la el la sediu. Cum e domnule Hellvig, mai minţi în continuare cu legătura asta SRI şi DNA?", a spus Dragnea. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.