Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

UNPR solicită autorităţilor din Miercurea Ciuc să repună urgent drapelul naţional în locul în care a fost arborat în anul 2015, după ce s-a constatat că el a fost coborât de pe catarg, dar şeful IPJ Harghita susţine că decizia a fost luată pentru că drapelul a fost rupt de furtună şi că urmează să fie înlocuit.

"Constatăm cu stupoare şi cu profundă mâhnire că autorităţile din Miercurea Ciuc au decis să coboare tricolorul ridicat pe catarg, în curtea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita, în 26 iunie 2015, de Ziua Drapelului Naţional, de către premierul interimar de la acel moment, Gabriel Oprea", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de UNPR.

Potrivit sursei citate, demersul este "un atac la valorile şi simbolurile naţionale ale României, un gest de neacceptat al autorităţilor locale, un gest vădit împotriva românilor şi a românismului", pe care Uniunea îl condamnă "cu fermitate".

De asemenea, cei care au luat decizia eliminării celui mai mare drapel naţional, "simbol al sacrificiului şi al credinţei poporului român", sunt îndemnaţi "să reflecteze serios asupra gravităţii deciziei lor, să-şi consulte conştiinţa şi să repună de urgenţă tricolorul în curtea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita, acolo unde a fost instalat".

În replică, inspectorul-şef al IPJ Harghita, comisarul-şef de poliţie Mircea-Ştefan Iordan, a declarat pentru AGERPRES că drapelul a fost rupt de furtună, din cauza dimensiunii sale mari, fiind deteriorat inclusiv sistemul de susţinere şi s-a luat decizia de a fi coborât de pe catarg şi de a fi recondiţionat sau înlocuit.

"Din respect pentru drapelul naţional, pentru că era deteriorat de furtună, am luat decizia de a-l coborî de pe catarg şi de a-l înlocui în cel mai scurt timp", a afirmat comisarul-şef Iordan.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a dat asigurări că toţi colegii săi de la Serviciul Logistic "sunt conectaţi la această situaţie şi lucrează pentru a o remedia", iar în cel mai scurt timp drapelul va fi repus pe catarg.

Cel mai mare tricolor din judeţul Harghita a fost arborat în 2015, la Miercurea Ciuc, de Ziua Drapelului Naţional, în prezenţa premierului interimar de la acea vreme, Gabriel Oprea, şi a ministrului Apărării de atunci, Mircea Duşa.

Drapelul are 28 de metri pătraţi şi a fost ridicat pe un catarg înalt de 22 metri. AGERPRES/(A-AS-autor: Gina Ştefan, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Gabriel Oprea / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.