Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Râmnicu Vâlcea, că va merge să voteze la referendumul pe justiţie din 26 mai, deşi este dezamăgit de cele două întrebări la care românii sunt chemaţi să răspundă.

"Noi, la Pro România, ne concentrăm pe alegerile pentru Parlamentul European, pentru că, sincer să fiu, şi dacă votez eu şi dacă nu votăm, nu se întâmplă nimic cu referendumul după. Cred că e o ocazie ratată. Puteam să facem mult mai mult cu acest referendum dacă se punea o întrebare clară, simplă, la care să răspundă toată lumea foarte bine... Dar mă duc la referendum", a precizat liderul Pro România.

Referendumul pe tema justiţiei, convocat de preşedintele Klaus Iohannis, va avea loc pe 26 mai, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European.

Cetăţenii români sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la două întrebări: 1. Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?; 2. Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională? AGERPRES/ (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.