Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oaspeţii la Summitul UE de la Sibiu au fost întâmpinaţi miercuri cu mâncăruri tradiţionale româneşti şi cu muzică populară oferită de Ansamblul Profesionist "Junii Sibiului", care va avea spectacol şi joi seara în Piaţa Mare, la finalul evenimentului cu liderii europeni, potrivit unei postări pe facebook a celor din ansamblu.

"#SearăTradiţionalăRomânească la Cămara Boierului - Hilton Sibiu pentru invitaţii la Summitul UE" este mesajul postat pe facebook de coregrafa şi directoarea ansamblului, Silvia Macrea.

Cămara Boierului este un spaţiu amenajat tradiţional, unde se servesc doar preparate specifice bucătăriei româneşti. Spaţiul se află la hotelul de cinci stele din Sibiu, unde a avut loc miercuri Biroul Executiv al PNL, la care au participat preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, şi secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz White. La acest hotel sunt cazaţi cei mai importanţi lideri europeni sosiţi la Sibiu.

Participanţii la Summitul Partidului Popular European de joi, din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, vor avea ocazia să vadă peste o sută de meşteşugari tradiţionali care vor face demonstraţii de măiestrie, pentru a marca Ziua Europei, într-o acţiune numită "Europa rurală", potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

"Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează joi, 9 mai 2019, evenimentul Europa rurală. Este vorba despre o iniţiativă de amploare, la care vor participa peste 100 de meşteri tradiţionali din toată ţara, implicaţi în cadrul a 40 de ateliere interactive diferite. Acestea vor fi amenajate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pentru a marca Ziua Europei, moment în care aici vor fi prezenţi conducători de state ale Uniunii Europene", se arată în comunicatul de presă al Muzeului ASTRA.

Joi seara, pe scena din Piaţa Mare, de lângă clădirea Primăriei, unde va avea loc Summitul UE, ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiului" a pregătit un spectacol impresionant cu această ocazie. Pe scena din Piaţa Mare va fi ilustrată, prin joc şi muzică, o călătorie prin cele mai importante regiuni etnografice ale României.

Conceptul propus de Silvia Macrea, managerul ansamblului şi unul dintre coregrafii spectacolului din 9 mai, va derula istoria de 75 de ani a Junilor Sibiului prin intermediul fotografiilor, urmat de un tur de forţă şi graţie prin tradiţiile din Transilvania, Moldova şi Muntenia. Banatul şi Maramureşul vor contribui cu frumoase obiceiuri de nuntă, însufleţite de solistele Stana Stepănescu şi Oana Tomoioagă. Finalul spectacolului va readuce spectatorii la Sibiu, pe Valea Târnavelor, zonă renumită pentru podgoriile întinse şi vinul bun de altădată. Coregrafia spectacolului este realizată de Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea, iar conducerea muzicală stă sub bagheta maestrului Gabriel Popescu.

În 9 mai, Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de stat şi de guvern din UE. AGERPRES/(AS-Isabela Paulescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: editor online: Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul - Junii Sibiului/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.