COD GALBEN: 12-11-2019 ora 11 Intre ploi în general moderate cantitativ în sud-vestul țăriiInterval de valabilitate se va semnala intensificări ale vântuluiInterval de valabilitate COD GALBEN: 14-11-2019 Intre 06:30 si 09:00 se va semnala ceaţă ce determină scădere vizibilităţii local sub 200 m şi izolat 50 m in Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Securitatea la nivel regional şi internaţional şi contribuţia la îndeplinirea obiectivelor NATO au constituit temele abordate de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi omologii săi în cadrul rundei de consultări trilaterale a miniştrilor afacerilor externe din România, Polonia şi Turcia, desfăşurată în perioada 18-19 aprilie, la Ankara.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis vineri AGERPRES, cei trei miniştri de Externe s-au referit la rezultatele recentei reuniuni ministeriale NATO, desfăşurată la Washington în perioada 3-4 aprilie 2019, care a reconfirmat solidaritatea aliată şi durabilitatea relaţiei transtalantice.

"Analizând provocările complexe de securitate cu care se confruntă România, Polonia şi Turcia, cei trei miniştri au reconfirmat necesitatea unor eforturi constante pentru a răspunde eficient tuturor provocărilor, indiferent de zona de provenienţă a acestora, şi a punerii în practică a pachetului de măsuri privind Marea Neagră", se arată în comunicat.

Ministrul Teodor Meleşcanu a informat despre demersurile autorităţilor române în vederea gestionării eficiente a evoluţiilor de securitate din vecinătatea estică şi din regiunea Mării Negre, vizând, în principal, contribuţia naţională la consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, precum şi întărirea rolului Alianţei în proiectarea stabilităţii şi dezvoltarea cooperării în domeniul securităţii cu statele partenere. În acest context, a abordat cu omologii din Polonia şi Turcia aspecte privind participarea acestora la proiectele găzduite de România, inclusiv la Brigada Multinaţională de la Craiova, menţionează sursa citată.

Totodată, ministrul Teodor Meleşcanu a evocat sprijinul acordat de România partenerilor din est (Georgia, Republica Moldova şi Ucraina), precum şi celor din Balcanii de Vest şi a arătat că România are ca obiectiv susţinerea acestor state în avansarea relaţiei lor cu NATO şi UE, conform propriilor obiective şi interese, precum şi în continuarea proceselor lor de reformă internă.

MAE precizează că cei trei miniştri au discutat despre extinderea NATO, context în care oficialul român a reiterat necesitatea continuării politicii aliate a uşilor deschise, care contribuie la consolidarea stabilităţii şi prosperităţii în spaţiul euro-atlantic, precum şi la creşterea contribuţiei NATO la menţinerea păcii şi stabilităţii internaţionale.

Referitor la exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE, Meleşcanu a evidenţiat că obiectivele urmărite de România şi rezultatele obţinute până la acest moment, cu accent asupra iniţiativelor europene în domeniul securităţii şi apărării. El a menţionat că aceste iniţiative trebuie să fie complementare cu activităţile NATO şi să conducă la aprofundarea cooperării dintre NATO şi UE în cât mai multe domenii de interes comun.

Ministrul român al Afacerilor Externe s-a referit şi la îmbunătăţirea mobilităţii militare, consolidarea rezilienţei statelor partenere şi combaterea ameninţărilor hibride ca priorităţi în acest sens şi a subliniat importanţa legăturii transatlantice pentru securitatea europeană şi internaţională.

Potrivit aceleiaşi surse, miniştrii au discutat şi despre provocările de securitate din vecinătatea sudică a Alianţei, inclusiv aspecte referitoare la noile forme de manifestare ale fenomenului terorist. Oficialul român a reconfirmat contribuţia României la misiunile şi operaţiile NATO, precum şi la Coaliţia Globală anti-ISIS/Daesh.

"Reuniunea de la Ankara a întărit, prin consistenţa discuţiilor, valoarea adăugată a acestui format pentru susţinerea unităţii aliate, precum şi pentru continuarea procesului de adaptare a NATO, inclusiv pe flancul estic", se mai arată în comunicat.

În contextul prezenţei la Ankara, ministrul Meleşcanu a prezentat viziunea României cu privire la implementarea Strategiei Globale a UE şi dezvoltarea relaţiilor UE-Turcia, în cadrul dezbaterii cu tema "Advancing European Union Global Strategy Implementation: what role for EU-Turkey cooperation".

Evenimentul a fost organizat de Ambasada României la Ankara, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe turc şi Delegaţia Uniunii Europene în Turcia.

Activitatea a facilitat o mai bună cunoaştere a mandatului ţării noastre la Preşedinţia Consiliului UE, în domeniul acţiunii externe şi al cooperării europene şi regionale în domeniul securităţii şi apărării, evidenţiază MAE. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.