Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, a declarat luni că Programul Naţional de Dezvoltare Locală nu va fi oprit, el va continua şi va avea şi o a treia etapă.

"Încă de când am preluat portofoliul de la Ministerul Dezvoltării am fost în 14 judeţe şi m-am întâlnit cu primari de toate culorile politice, iar politicienii care spun doar din interese politicianiste că acest program trebuie să se oprească i-aş ruga să vorbească cu primarii lor, dacă mă refer la cei din PNL, să îşi întrebe primarii cu care eu am vorbit şi toţi spun la unison că acest program nu trebuie să fie oprit, din contră, este cel mai la îndemână instrument prin care pot să îşi dezvolte comunităţile. Nu doar că nu ne vom opri cu PNDL, etapele 1 şi 2, ci vom şi continua, va exista şi o etapă a treia a PNDL. Primarii ştiu că vor avea şi instrumentul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii la îndemână pentru a-şi finanţa proiectele de investiţii", a spus Suciu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că PNDL a fost implementat începând cu 2013 şi finanţează proiecte din domeniile sănătate, educaţie, apă şi canalizare, energie termică şi electrică, transport, drumuri, salubrizare, cultură, culte şi sport.

"Până astăzi s-au depus şi sunt în finanţare 12.681 de obiective. În România avem astăzi 3.200 de comune, vreo 300 de oraşe şi restul municipii şi dacă faceţi o medie a obiectivelor finanţate veţi vedea că fiecare unitate administrativ-teritorială beneficiază în medie de 4 obiective de investiţii. PNDL a fost creat să funcţioneze în paralel şi în strânsă corelare cu celelalte obiective de investiţii pe care alte ministere le derulează", a precizat Suciu.

Potrivit acestuia, PNDL etapa 1 a avut o alocare bugetară de 17,6 miliarde de lei, adică 5.502 obiective de investiţii, din care 3.280 sunt finalizate. Etapa a 2-a a avut o alocare financiară de 30 de miliarde de lei şi sunt 7.179 de obiective.

"Peste 70% din suma alocată pe acest program merge pe proiecte din mediul rural. Astăzi avem aproape 3.000 de investiţii în alimentări cu apă şi canalizare în tot atâtea sate, comune oraşe. (...) Am realizat până acum 4.750 de km de reţele. În satele României finanţăm 4.522 de şantiere în drumuri comunale, judeţene, orăşeneşti şi dintre acestea am recepţionat aproape 1.700 pe prima etapă şi 111 pe a doua etapă. (...) Guvernul PSD şi ALDE modernizează, reabilitează şi înfiinţează spitale noi. 611 obiective, dispensare, unităţi medico-sociale - sunt finanţate de către Guvernul României prin acest program. Spitalul de la Mioveni cred că va fi recepţionat anul acesta, este un spital construit de la zero, 100% cu bani guvernamentali prin ministerul pe care îl conduc", a arătat Suciu. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.