Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj în urma atacului care a avut loc în provincia Kandahar, Afganistan, soldat cu rănirea a patru militari români, şeful statului urându-le acestora însănătoşire grabnică şi multă putere să treacă cu bine peste aceste momente critice.

"Gândurile mele se îndreaptă astăzi către militarii români răniţi în timpul misiunii pe care o desfăşoară în Afganistan. Le urez însănătoşire grabnică şi multă putere să treacă cu bine peste aceste momente critice. De asemenea, familiilor militarilor noştri le transmit că sunt alături de ele şi le asigur că cei dragi primesc cele mai bune îngrijiri medicale. Militarii români dau dovadă întotdeauna de profesionalism, iar dedicarea cu care îşi desfăşoară activitatea în teatrele de operaţii contribuie la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale'', a fost mesajul şefului statului.

Patru militari români, aflaţi în misiune, au fost răniţi sâmbătă, în jurul orei 10,00 (ora României), în provincia Kandahar, Afganistan.

Potrivit Ministerului Apărării, o coloană de vehicule blindate MRAP (Mine Resistant Ambush Protected - vehicule rezistente la exploziile minelor şi protejate împotriva ambuscadelor), operate de militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", aflaţi în misiune în zona de responsabilitate din provincia Kandahar, Afganistan, a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat, urmat de un atac cu armament uşor de infanterie executat de insurgenţi.

Infanteriştii români au acţionat conform procedurilor şi au respins atacul insurgent, având sprijin terestru şi aerian din partea forţelor americane, precizează MApN.

Cei patru militari răniţi în urma incidentului au fost evacuaţi pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar, toţi fiind conştienţi şi în stare stabilă. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiţi şi:

 

MApN - precizări legate de identitatea militarilor români răniţi în Afganistan

 

Militari români victime în teatrul de operaţiuni din Afganistan (cronologie 2010-2019)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.