COD GALBEN: 01-06-2025 ora 10 Intre 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate se va semnala 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Marius Dobre, a anunţat, sâmbătă seara, că s-a înscris în Pro România, spunând despre PSD că "a intrat din păcate pe un drum fără întoarcere".

Dobre a precizat că este încrezător în dreptatea socială şi în egalitatea de şanse.

"Cred în dreptate socială, în egalitate de şanse dar cred în acelaşi timp şi în valoarea adăugată a economiei libere, a iniţiativei şi a creativităţii. Şi mai cred cu tărie ca locul României este cu capul sus în Europa. Vreau ca atunci când băieţii mei mă vor întreba (în scurt timp) care au fost valorile în care am crezut şi pe care le-am promovat să mă pot uita în ochii lor fără ruşine, să le răspund că am fost de partea binelui şi am făcut lucruri bune pentru Romania", a scris el pe Facebook.

Totodată, el a menţionat că Pro România este singura alternativă social democrată şi europeană din ţara noastră, spunând despre PSD că "a intrat din păcate pe un drum fără întoarcere, un drum antieuropean, al extremei şi al populismului".

"PSD a intrat din păcate pe un drum fără întoarcere. Un drum antieuropean. Un drum al extremei şi al populismului. Cu un discurs al urii, menit să divizeze şi să antagonizeze clasele sociale. Dar social democraţia nu este despre ură. Social democraţia înseamnă incluziune, toleranţă şi bunăstare, şansă la viaţă şi la dezvoltare personală. Am cumpănit îndelung şi am luat o decizie importantă pentru mine. Din aceste considerente, prieteni, de astăzi (sâmbătă n.r.) sunt Pro Romania! Singura alternativă social democrată şi europeană din România!", a mai scris Adrian Marius Dobre.

El a mai precizat că a intrat în Partidul Social Democrat în 2010, la Consiliul Naţional al partidului.

"Am urmărit personalitatea politică a fostului premier Adrian Năstase. Am avut onoarea să lucrez cu preşedintele Consiliului Naţional al PSD o perioadă. Până când a fost băgat la puşcărie în urma unui simulacru de proces. Am urmat apoi calea politică social democrată, am muncit zdravăn şi cu multă plăcere mulţi ani. Am fost întotdeauna un om de stânga deşi am muncit toată viaţa în mediul privat. Am ocupat poziţia de secretar de stat şi purtător de cuvânt al PSD", se mai arată în postarea acestuia de pe Facebook. AGERPRES/(AS - editor: Oana Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.