Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatoarea PNL de Timiş Alina Gorghiu a declarat joi, la Timişoara, că situaţia de astăzi din România este "mai gravă" decât cea din anul 2017 iar referendumul privitor la justiţie reprezintă "şansa României de a bloca PSD".

"Situaţia de acum este mai gravă decât cea din 2017, din cauza a ceea ce face PSD. De aceea, noi toţi - electoratul şi poporul din România trebuie să aibă posibilitatea să se pronunţe asupra unor probleme de interes. De aceea este necesară mai mult ca niciodată o nouă consultare a Parlamentului pe temele pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a anunţat", a afirmat Alina Gorghiu.

În opinia sa, consecinţele posibile ale ordonanţelor de urgenţă pregătite în "laboratoarele" social-democraţilor reprezintă un "risc istoric" pentru ţara noastră. În aceste condiţii, referendumul pe care l-a convocat preşedintele Iohannis reprezintă "şansa României de a bloca PSD" şi pentru succesul acestui demers este nevoie de sprijinul întregii clase politice responsabile, a susţinut Gorghiu.

Parlamentara liberală consideră că evoluţia comportamentului PSD din ultimul timp a culminat cu răspunsurile de miercuri la declaraţiile liderilor europeni, care au un numitor comun, situaţie care "riscă să arunce România într-o perioadă neagră a istoriei şi într-o zonă gri a Europei".

"Aceste declaraţii (ale liderilor europeni - n.r.) au un numitor comun, şi anume, faptul că sunt consecinţe palpabile, previzibile ale actelor normative în materie de justiţie pe care PSD doreşte să le adopte iar aceste consecinţe previzibile sunt enorme", a apreciat Alina Gorghiu.

În altă ordine de idei, senatoarea PNL este convinsă că răspunsul CNSAS în ceea ce-l priveşte pe procurorul general al României, Augustin Lazăr, îi va fi favorabil acestuia.

"CNSAS poate să facă verificări de câte ori doreşte, în baza unor informaţii publice şi nu numai, important e să nu fie vreo analiză în cheie politică. Mi-aş dori ca în acest război, toată lumea cu toată lumea, măcar instituţiile statului să-şi ţină o direcţie corectă. Am văzut şi acuzaţii la adresa procurorului general al României, dar şi cercetători din cadrul CNSAS care spun că este doar o confuzie de nume, motiv pentru care nu văd ce rău ar putea să aducă o verificare sau o reverificare de documente. Sunt absolut convinsă că vom vedea răspunsul în foarte scurtă vreme şi intuiesc că răspunsul îi va fi favorabil lui Augustin Lazăr", afirmat liberala.

Alina Gorghiu a anunţat de asemenea că va propune Biroului Executiv al PNL, în şedinţa de luni, să se solicite demisia preşedintelui director general al SRR, Georgică Severin, deoarece postul public de radio "a refuzat să transmită declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis legate de referendum". AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.