Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a anunţat marţi că a atacat ordonanţa prin care i-a fost atribuită de DNA calitatea de suspect într-un dosar legat de cheltuirea banilor primiţi de partid ca subvenţie, motivul invocat de acesta fiind ''lipsa de temeinicie şi legalitate".

"Am atacat deja ordonanţa din 1 aprilie prin care mi-a fost atribuită calitatea de suspect, sub aspectul lipsei de temeinicie şi legalitate. În zilele următoare, probabil, procurorul-şef de secţie din cadrul DNA va soluţiona plângerea şi va constata că, întâi de toate, DNA nu are competenţă în efectuarea urmăririi penale. Atunci când e vorba de un partid politic, primul lucru pe care ar trebui să îl facă organul de urmărire penală este să citească statutul partidului şi legea finanţării partidelor politice", a scris Drăghici pe Facebook.

Anterior, el precizase, tot pe Facebook, că, "în această ţară, deocamdată, nu poate stabili un procuror, fie el şi de la DNA, în ce condiţii un partid închiriază un imobil, la ce preţ şi pentru ce termen".

Mircea Drăghici a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, într-un dosar legat de cheltuirea banilor primiţi de partid ca subvenţie.

Potrivit DNA, în calitate de trezorier al PSD, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând partidului, Mircea Drăghici, care are calitatea de suspect în dosar, şi-ar fi însuşit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.