Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, nu a vrut să comenteze, duminică, la Braşov, afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis privind convocarea unui referendum, arătând că, "de obicei, în PSD, nu se discută despre declaraţiile acestuia".

"Nu ştim întrebarea. Până se hotărăşte domnul Klaus Werner Iohannis, dacă nu cumva o să plece în vacanţă - că s-ar putea să plece în Tenerife şi ne lasă şi fără întrebare sau poate se deshotărăşte - nu avem ce discuta. Discutăm despre un mesaj lansat la Sinaia, despre nişte oameni îmbrăcaţi în frac şi cu papioane, în timp ce noi construim în ţară. Vor să facă nu ştiu ce referendum. Bun, să vină cu întrebarea", a spus Ştefănescu într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă acest subiect va fi abordat în şedinţa de luni a Comitetului Executiv Naţional al PSD, Ştefănescu a replicat: "Exclus să discutăm aşa ceva. De obicei, în PSD, se discută aproape deloc despre declaraţiile lui Klaus Werner Iohannis".

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, că îşi doreşte ca referendumul pe teme de Justiţie să fie unul "bine organizat, bine gândit", în parteneriat cu societatea civilă şi cu partidele politice "de bună-credinţă".

"Pentru a da românilor votul înapoi, am început să reevaluez ideea unui referendum. Fiindcă doar aşa românii pot arăta că nu mai sunt de acord cu felul în care PSD strică legile Justiţiei, îşi bate joc de ţară, îşi bate joc de români. Am invitat deja pentru începutul săptămânii viitoare pe foarte mulţi români interesaţi, cu care voi avea consultări pe tema referendumului, fiindcă îmi doresc un referendum bine organizat, bine gândit, un referendum în parteneriat cu societatea civilă, cu partidele politice de bună-credinţă şi împreună cu românii şi cu voi", a spus preşedintele, prezent la Gala Premiilor TNL "Mircea Ionescu-Quintus", desfăşurată la Sinaia. AGERPRES/(A - autor: Diana Dumitru, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.