Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lista candidaţilor UNPR la alegerile pentru Parlamentul European va fi deschisă de preşedintele formaţiunii politice, Gabriel Oprea.

"Lista la europarlamentare am să o deschid eu, vreau să pot ajuta cât mai mult partidul, rămân aici, în ţară, să realizez obiectivele partidului. Pe listă sunt doi generali, Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, domnul europarlamentar Ciprian Tănăsescu, Luminiţa Adam, avem mulţi colegi, domnul senator Iustin Talpoş, oamenii din toate generaţiile, pregătiţi, profesionişti. Ne interesează un singur lucru acolo, la Bruxelles, când ajungem, să fie oameni patrioţi care să se bată pentru România şi nu să o denigreze", a declarat Gabriel Oprea într-o conferinţă de presă organizată sâmbătă, la finalul reuniunii regionale a organizaţiilor UNPR din regiunea Bucureşti-Ilfov.

El a explicat că, în cazul în care va ajunge europarlamentar, va renunţa la mandat în favoare colegilor săi.

Gabriel Oprea a precizat că partidul se "va bate cu onoare" la alegerile europarlamentare.

"Pentru europarlamentare noi ne reorganizăm. Am anunţat public că vrem să ne batem cu onoare. Obiectivul strategic al partidului este ca anul viitor la alegeri locale şi generale să obţinem peste 10%, să avem primari, preşedinţi de CJ, viceprimari, consilieri locali, judeţeni, să avem din nou parlamentari", a mai spus Oprea. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: George Onea, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.