Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că este ''aproape hotărât'' să convoace referendum naţional pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.

"Lucrăm deja intens la asta, analizăm datele, variantele, partea legală. Eu sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru data de 26 mai, când avem alegeri europarlamentare. Lăsaţi-mi o marjă, care se datorează nevoii unei analize aprofundate, unei discuţii aprofundate, fiindcă nu vreau să fac eu un referendum pentru ceva anume, dacă fac referendum atunci vreau să am parteneri nu numai partidele, probabil mai mult din Opoziţie, societatea civilă, românii care doresc să dea un semnal clar şi pentru asta pot să vă spun că, de o săptămână încoace, lucrăm foarte intens. I-am rugat pe cei din echipa mea să îmi propună mâine - poimâine un draft de agendă, care cu siguranţă va presupune o întâlnire şi cu câţiva reprezentanţi foarte hotărâţi din societatea civilă", a spus şeful statului, la dezbaterea "Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă", organizată în cadrul Festivalului internaţional de film documentar şi drepturile omului de către Asociaţia One World România.

Klaus Iohannis a precizat că discuţia cu privire la referendum nu a revenit întâmplător.

"S-a vorbit mult despre referendum şi am spus în mai multe rânduri că lucrurile trebuie evaluate din foarte multe puncte de vedere. Dorinţa este una, putinţa este alta. Eu nu am vrut să convoc un referendum doar ca să ne aflăm în treabă şi să nu treacă fiindcă nu participă lumea sau nu este suficient interes. Discuţia a revenit şi nu a revenit întâmplător. Am primit acum nu multe săptămâni o lege spre promulgare care clarifica anumite aspecte juridice şi de europarlamentare şi de alte alegeri, în care pesediştii introduseseră un paragraf - "împreună cu alegerile europarlamentare nu se poate organiza nimic altceva", nici alegeri, nici referendum. Mi s-a părut foarte suspect încât am contestat la CCR având ceva în minte pentru ce ar putea urma. CCR mi-a dat dreptate. Acea prevedere este neconstituţională şi, ca atare, am început să analizez împreună cu echipa mea de la Cotroceni cum ar fi dacă aş convoca un referendum fix pentru data alegerilor europarlamentare. La început am fost relativ puţini entuziaşti pentru această idee, adică eu şi încă vreo doi - trei, dar am reuşit să conving mai mulţi pentru că trebuie să judecăm foarte bine această chestiune", a explicat preşedintele.

 


Şeful statului a spus că "un referendum nu poate să producă o lege" şi că îşi doreşte ca naţiunea să se exprime la acest scrutin popular. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Adrian Dădârlat, Alexandru Cojocaru)

 

Citeşte şi:

 

Iohannis: PSD - un accident al democraţiei; remediul - trebuie mers la vot

 

Klaus Iohannis: În domeniul infrastructurii avem de-a face cu o butaforie

 

Iohannis despre Dragnea: Nu cred că s-a dus ăsta la un spital public, nu?

 

Iohannis: Regretul meu din acest mandat este că nu am avut noroc de un Guvern cu care să lucrez

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.