Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Viorica Dăncilă a apreciat duminică semnarea Memorandumului de înţelegere între compania guvernamentală DP WORLD din Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Ministerul Transporturilor din România drept un moment extrem de important pentru ambele state.

"Prezenţa dumneavoastră aici pentru semnarea Memorandumului de înţelegere între compania guvernamentală DP WORLD şi Ministerul Transporturilor este o dovadă clară a prieteniei care ne leagă şi de asemenea un moment extrem de important pentru ambele state", a spus Dăncilă, după eveniment.

Premierul consideră că acest eveniment deschide calea unei colaborări mai extinse în domeniul transporturilor şi infrastructurii de transport.

"Astăzi deschidem calea unei colaborări mai extinse în domeniul transporturilor şi infrastructurii de transport, în contextul semnării, la începutul lunii februarie 2019, a acordului de concesiune pe termen lung pentru operarea terminalului de containere din portul Constanţa. Experienţa dumneavoastră în acest domeniu va fi, cu siguranţă, un factor esenţial de acum înainte. Portul Constanţa are pentru noi o importanţă majoră: are o poziţie strategică şi are un potenţial uriaş, car, din păcate, nu a fost folosit până acum la nivelul la care ar fi putut fi. Prin programul nostru de guvernare ne-am propus să devină port regional. De aceea, orice investiţie este mai mult decât binevenită. Este esenţial ca această zonă să devină dinamică şi să dobândească locul pe care îl merită la nivel internaţional", a spus Viorica Dăncilă.

Şeful Executivului şi-a exprimat interesul pentru "o prezenţă substanţială a companiilor emirateze în acest sector" şi a apreciat că "ne aflăm într-o etapă importantă a consolidării cooperării bilaterale".

"Suntem interesaţi de o prezenţă substanţială a companiilor emirateze în acest sector şi încurajăm oamenii de afaceri din Emiratele Arabe Unite să investească în România. România se bucură de o îndelungată tradiţie de cooperare cu Emiratele Arabe Unite, stat care reprezintă principalul partener comercial al ţării noastre în Zona Golfului. Apreciez că ne aflăm într-o etapă importantă a consolidării cooperării bilaterale, reflectată de deschiderea şi voinţa politică fermă a ambelor state de a impulsiona dialogul pe toate palierele de interes", a menţionat premierul.

Ea a amintit că, în cadrul vizitei de lucru pe care a efectuat-o în Emiratele Arabe Unite în octombrie 2018, autorităţile române şi emirateze au agreat de comun acord instituirea unui cadru mai strâns şi mai activ de cooperare şi coordonare la nivel guvernamental şi astfel s-a convenit ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de parteneriat economic strategic.

Dăncilă consideră că adoptarea Declaraţiei comune privind stabilirea unui parteneriat economic strategic între guvernul României şi cel al Emiratelor Arabe Unite a "deschis calea unor oportunităţi importante de cooperare în domeniul economic".

"Semnarea acestei declaraţii a reprezentat un moment crucial al relaţiilor româno-emirateze, care a creat baza consolidării viitoare a cooperării în toate domeniile de interes comun identificate. În acest context, reconfirm sprijinul guvernului de la Bucureşti pentru consolidarea relaţiilor între mediile de afaceri din statele noastre şi faptul că România are un mediu de afaceri atractiv, îmbunătăţit prin schimbări legislative precum cele aduse legii privind parteneriatul public-privat. Îmi exprim speranţa ca un număr mare de companii din Emiratele Arabe Unite să fie încurajate de exemplul companiei DP WORLD şi să investească în România în diferite sectoare de interes", a încheiat premierul Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă l-a primit duminică pe preşedintele Dubai Ports, Vămi şi Zona Liberă, E.S. Sultan Ahmed Bin Sulayem, preşedintele Autorităţii Maritime a oraşului Dubai. Prim-ministrul a participat apoi la ceremonia de semnare a Memorandumului de înţelegere între compania guvernamentală DP WORLD şi Ministerul Transporturilor din România. AGERPRES / (A - autor: Daniel Popescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

*Cuc: Memorandumul cu DP World este garanţia colaborării în proiecte strategice în România

 

Sursa foto: gov.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.