COD GALBEN: 05-12-2021 ora 10 Intre 05 decembrie, ora 20 – 06 decembrie, ora 08 se va semnala ninsori și intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu a prezentat, vineri, la Palatul Cotroceni, o analiză cu privire la bugetul de stat pe acest an, susţinând că prognozele macroeconomice ale Guvernului sunt "excesiv de optimiste", veniturile bugetare sunt "supraevaluate" şi se bazează pe promisiuni, în timp ce cheltuielile sub "subestimate" şi au ajustări "negative deliberate".

Potrivit lui Marinescu, prognozele macroeconomice sunt 'excesiv de optimiste' şi există 'riscuri în planul stabilităţii finanţelor publice'. El a adăugat că 5,5% creştere economică nu înseamnă o prognoză 'responsabilă', în condiţiile în care economii partenere ale României din UE întâmpină probleme.

Consilierul prezidenţial a spus că veniturile menţionate în buget sunt 'pe hârtie' şi 'nu vor fi colectate în realitate', de unde rezultă că 'sursele de cheltuieli sunt incerte, lipsite de fundament'.

Cosmin Marinescu a atras atenţia şi asupra faptului că prognozele sunt făcute înainte de adoptarea Ordonanţei 114 iar agenţiile de rating internaţionale întrevăd o "încetinire a dinamicii economice".

În opinia sa, veniturile bugetare sunt 'supraevaluate', cu 10 miliarde lei, adică 1% din PIB, ceea ce reprezintă "foarte mult".

Conform documentelor Guvernului, a mai arătat consilierul, venituri fiscale de 7,5 miliarde lei 'sunt bazate pe promisiuni'.

În acelaşi timp, la cheltuieli este o 'subestimare' şi se observă 'ajustări negative deliberate, cum ar putea sta lucrurile în cazul pensiilor', bugetul pentru acest capitol fiind redus cu 1,4 miliarde lei.

Preşedinţia cere Guvernului 'să dea asigurarea că sumele pentru pensii vor fi incluse în buget pentru tot anul'.

O altă subestimare, consideră Marinescu, este contribuţia României la bugetul UE, redusă cu 500 milioane lei "fără explicaţii".

El a susţinut că şi bugetul pentru investiţii este redus, în cazul autorităţilor locale fiind vorba de peste un miliard de lei. AGERPRES/(A - autor: Florin Marin, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.