Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 1 martie 2019.

Nota de adoptare tacită a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Claudiu Manda.

Săptămâna trecută, miercuri, senatorii PNL şi USR au părăsit plenul Senatului ca urmare a refuzului preşedintelui de şedinţă, Şerban Valeca, de a supune la vot solicitarea celor două formaţiuni de a include pe ordinea de zi, pentru dezbatere, OUG 114/2018.

Solicitarea a fost motivată de importanţa actului normativ şi de evitarea adoptării tacite în Senat, pe data 1 martie, a proiectului de aprobare a ordonanţei.

Preşedintele de şedinţă, Şerban Valeca (PSD), a explicat că prelungirea termenului de dezbatere a ordonanţei în Senat, ca primă Cameră sesizată, nu este posibilă pentru că s-ar încălca Constituţia, iar pentru o dezbatere în plen era necesar raportul Comisiei de buget.

Tot săptămâna trecută, marţi, Comisia economică a Senatului a dat aviz favorabil proiectului de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

În Comisia de buget, care este sesizată pentru raport, dezbaterea a fost amânată marţi, la propunerea ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, prezent la şedinţă.

Şi pe 19 februarie, OUG 114 a fost amânată în Comisia de buget, pentru a putea fi analizate amendamentele depuse.

Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, aprobată de Guvern la finele lunii decembrie, instituie taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar. În energie, companiile vor plăti o contribuţie de 2% din cifra de afaceri. Totodată, preţul gazelor şi al energiei electrice va fi plafonat la 68 lei/MWh în perioada 1 aprilie 2019 - 28 februarie 2022. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.