Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, duminică seara, că Dacian Cioloş nu este genul care să candideze la alegerile prezidenţiale, menţionând că acesta este "genul să fie pus ceva, comisar, ministru, preşedinte de partid, prim-ministru".

"Nu ştiu dacă o să candideze, nu-mi dau seama. Domnul Cioloş nu prea e genul să candideze, domnul Cioloş este genul să fie pus ceva, comisar, ministru, preşedinte de partid, prim-ministru, cu candidatura mai încet. Până acum aşa a avut evoluţia politică, nu a candidat la nimic", a afirmat Tăriceanu, la România TV, întrebat dacă îl vede pe Cioloş candidând la alegerile prezidenţiale.

Tăriceanu a spus că nu a luat o decizie în privinţa candidaturii sale la prezidenţiale, precizând că analizează acest lucru cu colegii din coaliţie - PSD.

"Eu nu m-am hotărât încă dacă să candidez, analizez, cu colegii mei de partid, cu colegii de coaliţie. Mă gândesc foarte serios, dar încă nu am luat o hotărâre. Depinde de un lucru care este esenţial: noi trebuie să găsim cea mai bună formulă pentru a-l învinge pe actualul preşedinte în funcţie din partea coaliţei ALDE şi PSD. (...) Preşedintele în funcţie a spus că vrea să candideze, aceasta este o chestiune certă, până la proba contrarie îl avem în radar", a spus Tăriceanu.

El a adăugat că ALDE nu negociază cu PSD pe această temă şi că decizia în privinţa candidatului la alegerile prezidenţiale va fi luată după europarlamentare.

"Suntem într-o coaliţie, avem discuţii, ne înţelegem şi putem să luăm anumite decizii în comun, dar negocieri, vorbiţi aşa de parcă am avea ceva de vândut şi de cumpărat, nu avem nimic, avem un program de guvernare şi, în anumite momente cheie, luăm anumite decizii, dar nu avem negocieri. În ceea ce priveşte o candidatură comună, fără doar şi poate că ne vom pune la aceeaşi masă, vom sta şi vom analiza sondaje şi, pe baza studiilor sociologice, analizelor proprii, o să luăm o hotârâre cam după alegerile europarlamentare", a susţinut liderul ALDE.

Tăriceanu a mai spus că cea mai mare probabilitate este de a merge cu un candidat comun la alegerile prezidenţiale.

Întrebat dacă vrea să fie preşedintele României, Tăriceanu a spus: "Eu îmi doresc să fiu preşedintele unei Românii, dar altfel decât este astăzi România, adică astăzi este o Românie a dezbinării pentru că avem trei mandate prezidenţiale, două ale lui Băsescu şi unul al lui Iohannis, care au dezbinat românii".

El a punctat că îşi imaginează o altă postură pentru preşedintele României.

"Eu îmi imaginez o altă postură pentru preşedintele României, vreau să fiu un altfel de preşedinte, dar sigur că acest lucru se poate întâmpla dacă se întrunesc toate condiţiile şi nu suntem în situaţia ca decizia să fie luată mâine", a adăugat Tăriceanu. AGERPRES / (AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

*Tăriceanu: România este în tensiune politică permanentă; unii sunt protestatari de profesie; unii sunt alarmaţi de opoziţie

 

*Tăriceanu: CCR nu are cum să dea curs favorabil preşedintelui în privinţa bugetului; e o şicanare a Guvernului

 

*Tăriceanu, despre OUG 7: A deranjat o oarecare eroare legată de nerespectarea principiului separaţiei carierelor

 

*Tăriceanu, despre Kovesi: Nu o văd nimica; am o părere absolut execrabilă despre calităţile ei profesionale

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.