

Un bărbat originar din Congo cu cetăţenie română, fost membru al PSD Giurgiu, a aderat recent la Pro România şi este campion la strângerea adeziunilor pentru partid în judeţ, el fiind prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă a organizaţiei judeţene a acestei formaţiuni.
"Sunt împreună la această conferinţă de presă de astăzi cu colegii mei, coordonatorul organizaţiei municipale a Pro România, Marian Damian, şi, dacă îmi permiteţi să spun aşa, o pată de culoare pentru noi şi pentru politica giurgiuveană, Eminga Raymond, care este coordonatorul organizaţiei de la Buturugeni şi care, şi spre surprinderea mea, a venit din proprie iniţiativă către acest partid şi până în momentul de faţă cred că este campionul în ceea ce înseamnă a atrage cât mai mulţi oameni în jurul dânsului. Are vreo 48 de adeziuni, e destul de important pentru organizaţiile din mediul rural", a declarat coordonatorul organizaţiei judeţene a PRO România Giurgiu, Noruţ Stănişteanu.
Eminga Raymond are 55 de ani, a venit din Congo în România la studii la vârsta de 23 de ani şi spune că "a stat mai mult în România decât în Congo", a obţinut cetăţenia română şi se implică atât în viaţa comunităţii din Buturugeni, judeţul Giurgiu, unde şi-a achiziţionat o casă bătrânească şi oferă "meditaţii gratis la limba franceză pentru copiii din sat", dar a ales să se implice şi în politică pentru că vrea "să contribuie cu idei bune".
"Mă bucur că mă aflu aici, acum, într-o conferinţă de presă a PRO România, partidul la care am aderat din iniţiativă personală după ce am plecat din PSD, unde am activat şase ani de zile. Ceea ce se întâmplă la nivel naţional a făcut să nu mă mai regăsesc în PSD şi aveam de ales ori să stau în afara vieţii politice, ori să ader la un alt partid politic. Eu am ales PRO România. Încerc să mă implic în activitatea politică pentru că am fost primit cu toată căldura în comuna Buturugeni şi recunosc că poporul român e unul cu un nivel ridicat de ospitalitate, ceea ce face ca Raymond să ajute un pic dacă poate. Eu, la ora actuală, predau gratis meditaţii de limba franceză copiilor din comună pentru că vreau ca mâine copiii să spună că au învăţat câte ceva de la mine. Şi eu sunt tată a cinci copii şi i-am învăţat să zică 'bună ziua'. Trei copii stau în România, unul este în Franţa şi o fetiţă în Congo. În politică ideea este să contribui cu ce pot eu mai bun, am idei pe care cu colegialitate pot să le emit şi, dacă vor fi acceptate, să fie bine pentru România, pentru că am trăit mai mult timp în România, care mi-a devenit o a doua ţară, decât în Congo", a declarat Eminga Raymond.
El spune că vrea să se implice în politică cât mai mult şi nu exclude ideea de a candida la primăria comunei Buturugeni, dacă va fi acceptat acest lucru.
În final, coordonatorul organizaţiei judeţene a PRO România, Noruţ Stănişteanu, a spus că organizaţia a reuşit înfiinţarea a 19 filiale în cele 54 de localităţi din judeţ şi obiectivul până la alegerile europarlamentare este de a avea organizaţii în cel puţin jumătate dintre localităţile judeţului. AGERPRES / (A - autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |