Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut duminică, la Bucureşti, o întrevedere cu secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului, dr. Abdullatif bin Rashid Al Zayani, oficialul român exprimând interesul deosebit al Guvernului de la Bucureşti pentru promovarea cooperării cu statele arabe.

"În cadrul convorbirilor, şeful Executivului român a transmis interesul deosebit al Guvernului de la Bucureşti pentru promovarea cooperării cu statele arabe, evidenţiat în Programul de Guvernare 2017-2020. Referindu-se la relaţiile speciale de prietenie între România şi statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat întreaga disponibilitate a Guvernului României de ridicare a nivelului acestora la un nou grad de dezvoltare. De asemenea, a evocat vizitele în Emiratele Arabe Unite, Statul Kuweit, Sultanatul Oman şi Statul Qatar, realizate în perioada octombrie-noiembrie 2018, sens în care a exprimat aprecierea pentru deschiderea şi interesul manifestat faţă de consolidarea şi diversificarea cooperării cu România", reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern.

Cei doi oficiali au discutat despre perspectivele de colaborare în domenii de interes comun şi au abordat posibilitatea creării unor parteneriate reciproc avantajoase. De asemenea, au exprimat susţinerea pentru o mai bună conectare a mediilor de afaceri din România şi ţările din Golf, precum şi pentru valorificarea oportunităţilor de afaceri oferite statelor respective.

"În finalul întrevederii, prim-ministrul României a subliniat aprecierea pentru activitatea Consiliului de Cooperare al Golfului, ca o organizaţie deosebit de importantă pentru arhitectura regională de securitate, arătând că România se bucură de relaţii tradiţionale de colaborare cu toate statele membre ale Consiliului. În context, şeful Executivului român a punctat că România, deţinătoare a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, va continua să sprijine eforturile Uniunii Europene de promovare a păcii şi stabilităţii în regiunea Orientului Mijlociu", a precizat aceeaşi sursă. AGERPRES/ (AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: gov.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.