Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Deputatul PSD Ioana Bran, membru în Comisia de buget şi fost ministru al Tineretului şi Sportului, a declarat sâmbătă, la Satu Mare, că prin atacarea bugetului la Curtea Constituţională preşedintele Klaus Iohannis "loveşte în români" şi face orice pentru a-şi asigura al doilea mandat.

"Tocmai pentru că sunt membră a acestei comisii şi sunt membră a Parlamentului pot să vă spun că nu există niciun element de neconstituţionalitate în ceea ce prieşte bugetul şi prin acest demers făcut de preşedintele Românei consider că dumnealui loveşte efectiv în români, în comunităţile locale, în investiţii, în copii, în educaţie, în tot ceea ce înseamnă România. Dumnealui face orice pentru a-şi asigura un al doilea mandat la preşedinţie", a spus Ioana Bran, într-o conferinţă de presă.

Ea a declarat că ministerul Transporturilor a primit cel mai mare buget din ultimii 20 de ani.

"Vorbim de un buget foarte echilibrat, construit pe realităţile anilor precedenţi, un buget pe care guvernul PSD ALDE şi l-a asumat pentru îndeplinirea programului de guvernare. Este un buget care porneşte de la un PIB-istoric, 1.000 de miliarde de lei. Pentru investiţii sunt alocaţi 49,65 miliarde lei, acest lucru înseamnă 4,86% din PIB-ul României, cu 45% mai mult decât anul trecut. Educaţia are un buget record, cu 47% mai mulţi bani decât anul precedent, de la 21 la 38 miliarde lei. Salariile profesorilor cresc cu 20% iar două milioane de copii vor primi voucherele pentru rechizite. Sănătatea a fost declarată prioritatea zero şi acest domeniu are un buget record, cu 6,1 miliarde lei mai mult decât anul trecut", a subliniat Ioana Bran. AGERPRES /(A - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.