Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatorul USR Florina Presadă consideră că în dezbaterea parlamentară a legii bugetului de stat pe anul în curs şi a legii privind plafoanele fiscal-bugetare au existat nereguli de procedură care nu trebuie lăsate să treacă neobservate.

"Este dreptul preşedintelui Klaus Iohannis să facă acest lucru (n.r. - să atace la CCR legea bugetului). După cum ştim, în perioada în care Legea bugetului de stat şi cele conexe au fost în dezbatere parlamentară, aşa zisa dezbatere parlamentară, mai degrabă în procedură parlamentară, au fost o serie de nereguli de procedură, ca să nu mai spun că multe dintre amendamentele venite din partea Opoziţiei au fost respinse, amendamente care nu erau făcute doar pentru a fi făcute, ci pentru că ele identificau nişte nevoi reale, cărora bugetul acesta trebuia să le răspundă. Ştim, de asemenea, că bugetul a fost construit pe nişte venituri estimate, care depăşesc realitatea în acest moment şi s-ar putea ca acest buget mincinos, de fapt, să fie o mare problema pentru noi toţi. Ce mi se pare important însă, este să nu lăsăm ca nereguli de procedură extrem de importante, cum s-a întâmplat cu legea ce privea plafoanele fiscal bugetare, să treacă neobservate", a afirmat vineri Presadă într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa legii bugetului pe anul 2019.

"Există, din păcate, şi aspecte de neconstituţionalitate în acest buget. Bugetul ruşinii naţionale nu doar că pune în pericol economia românească, ci are aspecte clare de neconstituţionalitate. Nu se respectă obligaţii asumate de România faţă de UE din care facem parte, se încalcă unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiului descentralizării şi principiului subsidiarităţii. Pentru toate acestea, voi sesiza astăzi CCR pe bugetul 2019, bugetul ruşinii naţionale", a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a precizat că va sesiza CCR şi în privinţa legii de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019. AGERPRES/(A,AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.