Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a declarat luni că PNL a decis să depună la Parlament un proiect de lege pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

"PNL a decis astăzi (luni - n.r) în şedinţa Biroului Executiv să depunem o propunere legislativă pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, adică să anulăm această lege care a fost creată ca instrument politic de către cei din PSD-ALDE împotriva tuturor celor care au declanşat anchete împotriva corupţilor în ultimii ani de zile. Comisia de la Veneţia, Comisia Europeană, GRECO au criticat în termeni foarte duri înfiinţarea acestei secţii speciale pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Mai mult, prin menţinerea acestei secţii există pericolul ca România să sufere consecinţele activării articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, asta spune Constituţia României, însă, din nefericire, Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituţională, ignoră tocmai aceste prevederi importante ale Constituţiei", a spus Turcan la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Ea a adăugat că abuzurile săvârşite de un procuror sau un judecător trebuie sancţionate de către CSM şi Inspecţia Judiciară.

"În felul acesta, facem un apel şi către aceste instituţii să revină la rolul constituţional în baza căruia acestea funcţionează. (...) Tot ce înseamnă abuz al judecătorilor şi procurorilor să fie anchetat de către organismele acestea cu rol constituţional pentru sancţionarea faptelor de corupţie, oriunde acestea se află, şi, în acelaşi timp, pentru a proteja independenţa şi imparţialitatea instituţiilor din Justiţie", a menţionat Turcan. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.