Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat sâmbătă că deocamdată nu a fost luată o decizie privind liste comune ALDE - PSD la alegerile europarlamentare din luna mai, susţinând că există atât argumente pro, cât şi contra.

Tăriceanu a subliniat însă că ALDE vrea să obţină cinci mandate la viitorul scrutin european.

''Nu s-a luat o decizie, nici într-un sens, nici în celălalt. Probabil că săptămâna viitoare vom avea o discuţie pe acest subiect şi o să luăm probabil o decizie. Sunt foarte multe argumente care pledează şi în favoarea unei variante şi a celeilalte variante. Colegii mei, şi eu împărtăşesc această idee, doresc ca în alegeri să existe un partid care să reprezinte valorile şi principiile liberale şi ale liberalismului în România, pentru că acesta a fost şi scopul pentru care ALDE a fost înfiinţat după trecerea PNL la Partidul Popular European'', a afirmat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă la Sinaia.

Liderul ALDE a adăugat că un calcul arată că rezultatele unei liste comune nu ar fi neapărat mai bune decât suma rezultatelor obţinute de cele două partide. Mai mult, el spune că ALDE contează pe obţinerea a cinci mandate de europarlamentar, iar cinci poziţii eligibile sunt greu de pus pe o listă comună.

''Alegerile ar fi un exerciţiu important, prin care să verificăm soliditatea organizaţiilor şi performanţele. Sunt foarte mulţi colegi care, în fine, pot să spun aşa, au pretenţii, dar trebuie să vedem dacă pretenţiile se bazează pe nişte realizări concrete, adică susţinerea electorală. Există şi alte considerente care nu sunt strict legate de ALDE. Eu am convingerea că la alegerile pentru Parlamentul European ceea ce s-a întâmplat în trecut se va întâmpla şi acum. Adică, dacă mergem pe o listă comună, suma rezultatelor noastre nu va fi mai bună decât dacă vom lua rezultatele însumate separat. Am avea şi o problemă de alcătuire a listelor. Dar sigur că astea toate pot să facă obiectul unor negocieri. Noi contăm pe cinci mandate. Pe o listă comună nu ştiu cum am putea să avem cinci candidaţi în zona eligibilă'', a explicat Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a participat, sâmbătă, la Şcoala Politică de Iarnă a Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (TLDE), care a avut loc la Sinaia. AGERPRES/(A - autor: Cornelia Dumitru, editor: Andreea Rotaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.