Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat vineri, înaintea participării la reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe din UE (Gymnich), că România sprijină deschiderea unor noi capitole în negocierile dintre Muntenegru şi Serbia cu UE, apreciind că accelerarea procesului va permite o aderare mai rapidă a acestor ţări la Uniunea Europeană.

"România sprijină deschiderea unor noi capitole în negocierile dintre Muntenegru şi Serbia cu UE şi noi considerăm că accelerarea acestor negocieri va trebui să permită o aderare mai rapidă a acestor ţări la UE, deşi la nivelul Comisiei s-a dat ca orizont al includerii în UE anul 2025. Noi suntem convinşi că se poate accelera acest proces şi vom sprijini accelerarea acestui proces", a arătat Meleşcanu, într-o declaraţie acordată presei.

Ministrul a menţionat că joi, în prima zi a reuniunii informale de la Bucureşti, a fost abordată şi tema Parteneriatului Estic, acesta având o simbolistică deosebită pentru preşedinţia română a Consiliului UE.

"A fost o temă prioritară pentru preşedinţia României. Am discutat-o. Pentru noi are o simbolistică deosebită, pentru că în anul acesta se împlinesc zece ani de la crearea Parteneriatului Estic şi preocuparea noastră este să pregătim o reuniune la nivel ministerial, la Bruxelles, care să evalueze lucrurile bune care s-au întâmplat în cadrul Parteneriatului Estic şi să dea o anumită perspectivă în legătură cu perioada de după 2020 a Parteneriatului Estic. Pentru noi are o dublă semnificaţie. Pe de o parte, încurajarea ţărilor din Parteneriatul Estic de a continua cu reforme care să le facă compatibile cu valorile UE. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că sunt contributori foarte importanţi la securitatea Europei aceşti parteneri ai noştri din est", a spus Teodor Meleşcanu. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.