COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 60...70 km/h iar la peste 1800 metri rafalele vor atinge 90 - 100 km/h in Județul Braşov, Județul Sibiu, Județul Sibiu; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu viteze la rafală de 90...110 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...65 km/h și izolat 80 km/h, iar la peste 1800 m, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 22 Intre 22:00 si 04:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 18-11-2000 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...65 km/h și izolat 80 km/h, iar la peste 1800 m, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, că sunt false informaţiile conform cărora bugetul pe 2019 nu s-ar fi închis dacă nu era adoptată Ordonanţa de urgenţă nr 114/2018, subliniind că ordonanţa a avut toate avizele şi că "s-a încercat din foarte multe zone să blocheze acest act normativ".

"Nu am avut în vedere niciun act normativ de acest gen care să aducă către buget astfel de resurse financiare. O să vedeţi în următoarele ore când o să afişăm şi proiectul de buget. Am auzit în spaţiul public că, dacă această ordonanţă nu ar fi fost dată, bugetul nostru nu s-ar fi închis aşa cum ne dorim cu toţii. Este o afirmaţie greşită, falsă, care manipulează din păcate în spaţiul public, dar o să închidem această discuţie în momentul în care o să vedeţi afişat pe site-ul Ministerului de Finanţe propunerea de buget pe 2019. Este mai mult o modalitate de a descuraja mai multe zone în a percepe suplimentar, să spunem, sume total necuvenite vizavi de economie în general", a afirmat Teodorovici la Comisia economică a Senatului, răspunzând întrebărilor senatorilor.

El a spus că ordonanţa a fost asumată de întregul Guvern, subliniind că au existat toate avizele şi s-au făcut toate consultările necesare.

"Toate ministerele implicate au contribuit la această ordonanţă, este o muncă de echipă, este asumarea întregului Guvern faţă de acest act normativ. Deci nu a stat cineva într-un birou şi a conceput acest act normativ fără dialog. Există la dosarul acestui act normativ toate avizele solicitate din toate zonele pe care trebuia să le consultăm, conform legii, inclusiv de la BNR, din zona privată. Că nu toate au fost în ton sau au fost puncte de vedere divergente faţă de actul final, asta este o altă discuţie. A fost inclusiv avizul Consiliului Economic şi Social (...). Dar legea nu prevede că avizele trebuie să fie în acelaşi ton cu actul normativ. Sunt puncte de vedere divergente, e normal să fie dialog, discuţii şi în final să spunem contează majoritatea, că asta este democraţia. O să prezentăm şi public toate aceste avize, consultări, puncte de vedere din partea diferitelor zone şi mai ales, ceea ce este interesant, modul în care s-a încercat din foarte multe zone să blocheze acest act normativ, fie din exteriorul, fie din interiorul administraţiei publice centrale, să vedem cu toţii cât de mare a fost dorinţa unora ca în special profitul companiilor să nu fie afectat", a explicat Teodorovici.

Ministrul de Finanţe a fost invitat la Comisia economică a Senatului pentru a prezenta aspecte referitoare la impactul măsurilor fiscal-bugetare introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.