Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, apreciază că venirea fostului premier Mihai Tudose în partidul pe care îl conduce este un mare câştig pentru proiectul ce se vrea a fi 'o adevărată alternativă social-democrată' în politica românească.

"Mihai Tudose este binevenit în echipa Pro România. Experienţa lui politică şi guvernamentală reprezintă un mare câştig pentru proiectul nostru, prin care vrem să oferim o adevărată alternativă social-democrată şi profesionistă la ceea ce avem azi în Romania!", precizează Victor Ponta într-o postare făcută, marţi, pe Facebook, după ce Tudose a anunţat că părăseşte PSD pentru Pro România.

Liderul Pro România subliniază că speră să evite greşelile pe care le-au făcut împreună şi că înţelege faptul că pentru Tudose, care a fost doar membru al PSD, este un moment delicat.

"Înţeleg însă foarte bine cât de delicat este acest moment pentru el. Ca şi mine, a făcut politică doar în PSD. Ca şi mine, a luptat în zeci de campanii electorale alături de mii de oameni şi nu şi-a imaginat vreodată că va fi obligat să plece din propria 'casă' din cauza unor traseişti şi oportunişti care au confiscat PSD. Ca şi mine, s-a lăsat înşelat de câţiva indivizi, care i-au jurat 'prietenie' şi l-au înjunghiat pe la spate fără scrupule. Sper să reuşim la Pro Romania să facem lucrurile bune, de care electoratul are nevoie şi să evităm greşelile pe care le-am făcut împreună", adaugă Victor Ponta. AGERPRES/(AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.