Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul primar al municipiului Deva în mandatul 2012-2016, Petru Mărginean, va coordona activitatea politică a filialei judeţene Hunedoara a Partidului Umanist din România (PUR) social-liberal, el menţionând că, la nivel naţional, formaţiunea politică este în procedură de reînregistrare la Tribunalul Bucureşti.

El a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că a plecat din PSD, partidul care l-a susţinut în alegerile locale din 2016, pentru a reveni în PUR, apreciind că avea "o datorie morală" pentru a "restarta" această formaţiune politică în care a activat din anul 1995.

"Am plecat din PSD, partidul de guvernământ, pentru că era o datorie morală să restartăm acest partid (PUR, n.r.), care, deşi mic, a avut un cuvânt de spus. Cred că este de datoria noastră să revenim şi să demonstrăm cetăţenilor acestei ţări că se poate, dar numai prin muncă şi fără jocuri de interese", a spus Mărginean.

El a menţionat că PUR se adresează clasei de mijloc, obiectivul filialei judeţene Hunedoara fiind să aibă organizaţii în toate localităţile, până la alegerile pentru Parlamentul European.

Candidaţii în alegerile pentru forul european vor activa însă sub vechea siglă a Partidului Puterii Umaniste, până când PUR ca fi reînregistrat la tribunal.

În prezent, la nivel naţional PUR este coordonat politic de către Cristian Popescu-Piedone. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.