Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România este decisă, ca Preşedinţie a Consiliului UE, să susţină lărgirea Uniunii Europene şi va sprijini Republica Macedonia în acest sens, a declarat luni ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, în conferinţa de presă comună cu vicepremierul pentru Afaceri Europene al Macedoniei, Bujar Osmani.

"Este prima vizită externă după ratificarea Acordului de la Prespa (privind numele Republicii Macedonia - n.r.). Este foarte important că a dorit să facă acest lucru pentru a informa Preşedinţia Consiliului UE despre faptul că Acordul de la Prespa este ratificat. (...) Faptul că acordurile de la Prespa au fost ratificate, atât din punct de vedere al Parlamentului de la Skopje, cât şi al Parlamentului de la Atena, în timpul Preşedinţiei române a Consiliului UE şi faptul că, practic, Macedonia de Nord va deveni titulatura oficială a Republicii Macedonia imediat ce vor fi depuse actele şi va fi informată Organizaţia Naţiunilor Unite reprezintă un lucru care este legat de România, este un lucru pozitiv faţă de ceea ce vrem noi să facem în continuare. Faptul că am spus, de la început, că, pentru noi, lărgirea Uniunii Europene este un lucru foarte important, acum se poate observa că produce şi rezultate în a rezolva probleme care au existat între ţări în decursul istoriei şi care şi-au găsit rezolvarea după 20 - 30 de ani. România este decisă, ca Preşedinţie a Consiliului UE, să sprijine lărgirea, ca luând în considerare particularităţile şi sensibilităţile ţărilor membre să lucreze împreună pentru un rezultat pozitiv la sfârşitul mandatului României", a afirmat Ciamba.

 


Ministrul român a adăugat că, în cadrul discuţiilor, a menţionat priorităţile Preşedinţiei române la Consiliul UE şi valoarea coeziunii.

"Valoarea coeziunii se reflectă şi în ceea ce priveşte lărgirea (UE - n.r.). Este foarte important să nu uităm că modul prin care UE devine mai coezivă este şi prin accelerarea proceselor de lărgire. (...) România sprijină politica de lărgire pentru că ştie cât de benefică a fost lărgirea pentru ţara noastră şi doreşte ca această experienţă să o împărtăşească şi celor care sunt pe drumul de intrare în UE", a precizat oficialul român.

Potrivit lui Ciamba, o altă temă de discuţie a vizat cooperarea bilaterală în domeniile cultural şi al educaţiei, precum şi modul la care România poate ajuta concret Macedonia pe calea aderării la UE.

Ministrul român a menţionat şi întâlnirea pe care premierul Viorica Dăncilă a avut-o luni cu vicepremierul macedonean şi faptul că a fost adresată o invitaţie prim-ministrului Republicii Macedonia să vizite ţara noastră în această perioadă în care deţine preşedinţia rotativă semestrială a Consiliului UE.

"Este important că acest dialog nu se va opri aici şi va continua pe toată durata preşedinţiei. (...) Va fi important pentru noi ca începerea negocierilor de aderare pentru Macedonia de Nord să fie în mandatul nostru de Preşedinţie a Consiliului UE", a declarat Ciamba.

Vicepremierul macedonean a felicitat România pentru Preşedinţia Consiliului UE şi a urat succes autorităţilor de la Bucureşti în realizarea obiectivelor propuse.

"Noi, ca ţară, dar şi toate ţările din Balcanii de Vest văd aceasta ca pe o oportunitate excelentă pentru că avem o ţară prietenă din regiune care deţine Preşedinţia Consiliului UE în următoarele şase luni critice care vor defini viitorul Europei şi al ţării mele", a afirmat Bujar Osmani.

El a menţionat că semnarea acordului cu Grecia a fost închisă şi, de asemenea, partea legislativă a acordului interetnic paşnic din 2001, iar aceste procese reprezintă pentru Macedonia o deschidere a uşilor către un viitor euroatlantic. "Ideea europeană a fost cea care ne-a condus, care ne-a ajutat să obţinem acest succes şi, de aceea, este important că am încheiat acest capitol şi am reuşit să facem acest lucru în timpul Preşedinţiei române a Consiliului UE şi vom începe negocierile, după 15 ani de aşteptare, ca şi candidatură a statului pentru această oportunitate. (...) Cred că acest succes va avea efecte în regiune, va încuraja alte ţări din regiune să întreprindă aceste mişcări curajoase, precum Serbia, Kosovo, astfel încât întreaga regiune să fie în aceste ape stabile şi să integrăm regiunea în Uniunea Europeană", a precizat el.

Bujar Osmani a spus că la întrevederea avută cu prim-ministrul Viorica Dăncilă a informat-o pe aceasta că Parlamentul din Macedonia va ratifica acordul bilateral cu România în următoarele luni.

"Este un aspect încă în curs, după Constituţia ţării, dar acest lucru va deschide posibilitatea unei cooperări strânse. (...) Vrem să organizăm un forum de business mare, aici în Bucureşti, în care companiile vor putea veni să comunice cu sectorul business din România. Noi considerăm că la nivel economic şi politic, având o situaţie stabilă şi începând cu negocierile cu UE şi NATO, ţara mea va fi un spaţiu sigur pentru oamenii de afaceri şi investitori", a mai declarat oficialul macedonean. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.