Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că formaţiunea politică va susţine un candidat la prezidenţiale, propriu sau de la alt partid, cu şanse să ajungă în turul al doilea cu actualul preşedinte, Klaus Iohannis, şi a precizat că o alianţă cu PSD este posibilă doar dacă din fruntea acestuia pleacă "gaşca lui Dragnea".

Ponta a reiterat că nu va candida la prezidenţiale.

"Nu voi fi eu candidat, vreau ca după alegerile din 2020, dacă obţinem un rezultat foarte bun cu Pro România, alături de miniştrii care mi-au fost în echipă şi înainte, să mergem în partea executivă. Suntem mult mai buni acolo şi mult mai multe decizii se iau în partea executivă pentru oameni, preşedintele este mai mult simbolic. Dar vom avea un candidat sau vom susţine un candidat din afara Pro România cu un obiectiv foarte clar şi foarte uşor de înţeles. Nu vreau să ajungem în turul doi, să fim puşi să alegem între domnul Iohannis şi domnul Dragnea, adică răul cel mai mic. Chiar vrem să avem un candidat care poate intra cu domnul Iohannis în turul doi şi, chiar dacă nu îl bate, să îl facă să muncească mai mult. Acum domnul Iohannis doarme liniştit, zice: îl am pe Dragnea, câştig", a declarat Victor Ponta.

Întrebat dacă are convingerea că Liviu Dragnea va candida la alegerile prezidenţiale, Ponta a răspuns: "Bineînţeles. Dacă nu se pronunţă instanţa, şi aţi văzut că a tot tras de timp, a tras completul la sorţi de zece ori. Nu cred că îşi închipuie că o să câştige, dar nu vrea să lase pe altcineva, pe Firea, pe Grindeanu, pe Ţuţuianu, pe altcineva, ca să crească şi eventual să îi ia locul".

Despre o eventuală alianţă politică între Pro România şi PSD, fostul premier a spus că este posibilă doar dacă din fruntea partidului pleacă "gaşca Liviu Dragnea".

"Dacă PSD scapă, nu doar de Dragnea, că nu e vorba doar de un singur om, ci de o gaşcă de indivizi, de un grup infracţional de-a dreptul, în mod natural pentru Pro România, partener de proiecte ar fi PSD. Din punct de vedere al colaborării politice, PSD, fără gaşca Dragnea, e un aliat natural pentru Pro România", a adăugat Ponta.

Victor Ponta s-a aflat în judeţul Neamţ în cadrul unui turneu politic prin ţară pentru promovarea Pro România. AGERPRES/(A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Diana Dumitru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.