Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele USR, Dan Barna, a avut marţi o întrevedere cu Maia Sandu, unul dintre liderii opoziţiei proeuropene din Republica Moldova, politicianul român afirmând că discuţia a vizat susţinerea reciprocă într-o perioadă în care "se dezmembrează mecanismele democratice şi la Bucureşti şi la Chişinău".

"A fost o discuţie deschisă despre încredere, despre sprijin şi despre nevoia de a ne susţine reciproc într-o perioadă în care resimţim că se dezmembrează mecanismele democratice şi la Bucureşti şi la Chişinău. În acest context, unitatea oamenilor noi şi decenţi din politică devine condiţia primordială pentru ca democraţia să supravieţuiască abuzurilor şi agresiunilor la care este supusă zilnic", a declarat Barna, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

După cum precizează sursa citată, Republica Moldova se pregăteşte de alegeri pe 24 februarie şi există "riscul serios" ca acest scrutin să decupleze complet ţara de la parcursul european, "atâta cât mai există".

"În acest context critic pentru Republica Moldova, Guvernul de la Bucureşti a ales, deloc întâmplător având în vedere ce se întâmplă de doi ani de zile în România, să blocheze la sfârşitul anului trecut adoptarea unui document UE critic prin care Chişinăul urma să fie somat să garanteze alegeri libere şi corecte. Mai mult, Politica de Vecinătate sau măcar Republica Moldova nu sunt un obiectiv pe agenda cu consistenţă de referat de student mediocru a preşedinţiei Românie la Consiliul UE 2019", se mai arată în comunicat.

USR reiterează public sprijinul pentru forţele democratice din Republica Moldova, care depun ''eforturi pentru a menţine, într-un context politic tensionat, un traseu proeuropean al ţării", şi face apel la toţi cetăţenii moldoveni din România să iasă la vot pe 24 februarie "pentru a salva democraţia la Chişinău". AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.