Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Convenţia Naţională a Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), la care vor participa 1.800 - 2.000 de delegaţi, va avea loc sâmbătă, la Bucureşti, urmând a fi alese structurile de conducere ale formaţiunii politice, a anunţat marţi fostul premier Dacian Cioloş.

El a precizat, într-o conferinţă de presă, că va participa la alegerile din partid.

Cioloş a afirmat că a avut discuţii până acum cu preşedintele USR, Dan Barna, dar negocierile pentru o colaborare vor începe după ce vor fi alese şi structurile de conducere ale PLUS.

"Discuţiile continuă. Nu ştim care va fi decizia. În mod clar, într-un fel sau altul, intenţionăm să colaborăm cu USR pentru alegeri, până la alegerile parlamentare. Care va fi forma în care vom colabora pentru aceste prime alegeri - foarte probabil o decizie finală o să o luăm pe 2 februarie. (...) Alegerile europarlamentare sunt esenţiale pentru PLUS, pentru că sunt primele alegeri la care acest partid participă. (...) Participarea mea la alegerile europarlamentare mi se pare un element cheie pentru a contribui la succesul PLUS şi al unui eventual parteneriat în aceste alegeri care vor da tonul pentru ceea ce se va întâmpla în perioada următoare", a precizat Dacian Cioloş.

Fostul premier a spus că, în cazul în care va câştiga un mandat de europarlamentar, poate să şi renunţe la el "mai devreme sau mai târziu", "depinde de cum o să evolueze situaţia".

"Pot să renunţ mai devreme sau mai târziu, la un moment dat, sau pot să duc mandatul până la capăt. Lucrurile vor depinde de cum o să evolueze situaţia. (...) Cu siguranţă o să mă găsiţi pe listele de candidaţi pentru Parlamentul României din 2020. Voi fi prezent în România pentru a susţine partidul, proiectul politic", a adăugat el.

Potrivit lui Dacian Cioloş, o altă reuniune a Convenţiei Naţionale a PLUS va avea loc pe 2 februarie, când se va decide o eventuală colaborare cu USR. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.