Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că aderarea României la Schengen nu este posibilă fără consens.

"Fără consens, aderarea la Schengen nu este posibilă şi lucrăm cu toţii la acest proiect", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la conferinţa de presă comună cu omologul său sloven, Borut Pahor, întrebat dacă are o strategie comună cu Guvernul pentru atingerea acestui obiectiv.

 


Şeful statului a arătat că România trebuie să facă unele progrese pentru a convinge anumite state că este pregătită să intre în spaţiul de liberă circulaţie.

"Toată lumea este de acord că locul România este în Schengen. Cei mai convinşi suntem noi, fiindcă aderarea României la spaţiul Schengen ar îmbunătăţi clar securitatea spaţiului Schengen, însă până acolo este nevoie să convingem pe unii dintre prietenii şi partenerii noştri, dar este în acelaşi timp nevoie să facem noi câteva progrese. Dacă şi una şi alta se vor întâmpla în viitorul apropiat avem şanse să rezolvăm problema", a afirmat Iohannis.

 


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


La rândul său, preşedintele sloven, Borut Pahor, a subliniat că, dacă România îşi doreşte să adere la spaţiul Schengen, trebuie să îndeplinească toate criteriile stabilite de Uniunea Europeană.

"Am fost şi membru al Consiliului European între 2008 şi 2011 şi îmi amintesc dezbaterile referitoare la aceste criterii pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a se putea integra în spaţiul Schengen. Fostele criterii stabilite în trecut pentru ţările care doreau să fie membre au fost îndeplinite de către România, însă iată că pentru România Uniunea a impus condiţii suplimentare. Dacă România îşi doreşte să devină parte a spaţiului Schengen trebuie să îndeplinească aceste criterii, însă Slovenia consideră că toate statele trebuie să îndeplinească aceleaşi criterii. Îmi doresc realmente ca România să fie parte a acestei zone", a spus Borut Pahor. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, imagine: Catalin Soci, redactor video: Sergiu Olteanu, grafician: Ioana Matei, editori online: Adrian Dădârlat, Ada Vîlceanu)

 

Citeşte şi:

 

Preşedintele Sloveniei, primit cu onoruri militare la Palatul Cotroceni

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.