Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România este pregătită să lucreze într-un ritm susţinut în cadrul negocierilor privind viitorul buget european pentru perioada 2021-2027, astfel încât să existe un acord până la sfârşitul acestui an, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat al ministerului, remis, sâmbătă, AGERPRES.

Conform sursei citate, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a prezentat vineri, 11 ianuarie, în cadrul reuniunii "Convergenţă economică şi socială, coeziune şi incluziune", priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Economic şi Financiar în prima jumătate a acestui an.

La reuniunea desfăşurată în contextul vizitei la Bucureşti a Colegiului Comisarilor au participat vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, responsabil portofoliu euro şi dialog social, stabilitate financiară, servicii financiare şi Uniunea Pieţelor de Capital, comisarul pentru Buget şi resurse umane, Gunther Oettinger, comisarul pentru Ocupare, afaceri sociale, aptitudini şi mobilitatea forţei de muncă, Marianne Thyssen, comisarul pentru Afaceri economice şi financiare, impozitare şi vămi, Pierre Moscovici, comisarul pentru Agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, precum şi comisarul pentru politică regională, Corina Creţu.

"Priorităţile României în domeniul ECOFIN urmăresc stimularea creşterii economice şi a investiţiilor, precum şi sprijinirea reformelor structurale, în beneficiul statelor membre şi al cetăţenilor europeni. O importanţă majoră pentru Preşedinţia României este asigurarea continuităţii procesului legislativ european, precum şi asigurarea unui tratament egal şi menţinerea unităţii în cadrul UE', a precizat Eugen Teodorovici, citat în comunicat.

În privinţa principalelor dosare de pe agenda ECOFIN, ministrul român a subliniat că Preşedinţia României urmăreşte să promoveze într-o manieră constructivă discuţiile privind aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare (UEM), pentru a facilita interesele Uniunii Europene în diferite domenii cum ar fi coeziunea, convergenţa şi rezilienţa.

Subiectele legate de întărirea UEM vor fi abordate într-o formulă inclusivă şi transparentă, care să permită participarea tuturor statelor membre. Programul InvestEU şi Programul de Sprijin pentru Reforme, strâns legate de aprofundarea UEM, sunt alte subiecte importante pe agenda PRES RO. De altfel, dosarul InvestEU va figura pe agenda reuniunii ECOFIN din ianuarie.

De asemenea, sistemul de TVA, regimul general al accizelor, impozitarea economiei digitale şi programul Fiscalis sunt priorităţile PRES RO în domeniul impozitării.

Nu în ultimul rând, ministrul Finanţelor a subliniat importanţa pe care Preşedinţia României la Consiliul UE o acordă negocierii viitorului buget european pentru perioada 2021-2027.

"Dorim să facilităm un proces eficace de negociere a acordului post 2021, în condiţiile incerte cauzate de ieşirea Marii Britanii din UE şi de încheierea mandatului unuia dintre partenerii instituţionali. Suntem pregătiţi să lucrăm într-un ritm susţinut pentru avansarea cât mai consistentă a negocierilor privind viitorul cadrul financiar cu scopul de a permite obţinerea unui acord până la sfârşitul anului. În plus, credem că pregătirea unei implementări de calitate a proiectelor finanţate din bani europeni începând cu 1 ianuarie 2021 este un obiectiv comun al statelor membre", a subliniat Teodorovici. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.