Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, că reprezentaţii CE se află în contact permanent cu Cabinetul prim-ministrului britanic, dar că acest lucru nu implică o renegociere.


"Nu vreau să mă angajez acum în speculaţii, nici în ceea ce priveşte reciprocitatea. Comisia a spus că nu vor fi renegocieri. Am spus că putem oferi clarificări, lămuriri. Sigur că suntem în contact cu Cabinetul prim-ministrului britanic, dar vă rog să nu confundaţi acest lucru cu o renegociere, mai ales în ceea ce priveşte backstop-ul. Nu cred că ar fi înţelept să mă exprim acum pe toate detaliile discuţiilor în curs", a spus el.

Juncker a reamintit că pe 15 ianuarie va fi supus votului, în Camera Comunelor, acordul privind Brexit.

"Eu sper să avem un acord, nu îmi doresc o ieşire a Regatului Unit fără acord, pentru că aceasta ar fi o catastrofă şi pentru cetăţenii britanici, şi pentru întregul continent european. De aceea, trebuie să desfăşurăm toate eforturile de acum până marţi, până la votul din Parlamentul britanic, pentru ca acest proiect important să nu eşueze", a spus el.

Juncker a mai precizat că împreună cu preşedintele Klaus Iohannis a convenit asupra unei "foarte bune" pregătiri a reuniunii Consiliul European de la Sibiu, de pe data de 9 mai. El a adăugat că aceasta va fi o reuniune "dedicată stabilităţii", având în vedere că până la acea dată Regatul Unit va părăsi UE.

"Trebuie să demonstrăm tuturor, şi celor care ne observă din afară, că UE se relansează acum, are un nou început, e o nouă etapă în lunga sa istorie, care nu a fost niciodată un curs prea liniştit. Preşedinţia română va fi o preşedinţie care va oferi rezultate", a declarat preşedintele CE. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, imagine: Marian Vlăduţ, redator video: Marilena Stănescu, grafician: Codruţ Arsenescu, editori online: Irina Giurgiu, Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

#România2019.eu/Juncker: Preşedinţia României la Consiliul UE are loc într-un moment dificil pentru Europa

 

#Romania2019.eu/Iohannis: Suntem bine pregătiţi pentru perioada dificilă, dar interesantă şi, credem, cu rezultate pe care o începem

 

#România2019.eu/Iohannis: Pentru mine, statul de drept nu este negociabil

 

#Romania2019.eu/ Iohannis: România nu doreşte să fie în spaţiul Schengen ca o problemă, ci ca parte a unei soluţii

 

#România2019.eu/Juncker: Nu trebuie să exportăm în Europa conflicte interne

 

#Romania2019.eu/Juncker: Nu trebuie să existe compromisuri privind aspectele esenţiale ale statului de drept - amnistia ar fi un pas înapoi

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.