Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alegerile europarlamentare vor fi un test pe care cetăţenii români îl vor da în acest an pentru a confirma susţinerea lor pentru o Românie europeană, a declarat preşedintele USR, Dan Barna, la finalul unei întrevederi avute, joi, cu ambasadorul francez în ţara noastră, Michele Ramis, şi ministrul pentru Afaceri Europene din Franţa, Nathalie Loiseau.

"A fost o discuţie în care am constatat, o dată în plus, interesul, preocuparea şi susţinerea Franţei pentru valorile europene reale şi pentru necesitatea ca România să rămână un membru responsabil şi democratic al familiei europene. Alegerile europarlamentare vor fi un test pe care cetăţenii români îl vor da în acest an pentru a confirma susţinerea lor pentru o Românie europeană", a declarat Barna, conform unui comunicat al USR.

Potrivit sursei citate, ministrul Nathalie Loiseau se află în aceste zile într-o vizită oficială în România, pentru a discuta despre organizarea şi desfăşurarea Preşedinţiei române la Consiliul UE. În cadrul întrevederii de joi dintre liderul USR, ambasadorul francez în România şi ministrul Loiseau discuţiile au avut ca teme principale stadiul actual şi pe priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE, perspectivele politice ale României în anul 2019, precum şi perspectivele statului de drept şi ale stabilităţii justiţiei din România.

Totodată, cei doi demnitari au discutat şi despre viziunea USR asupra alegerilor pentru Parlamentul European din acest an şi despre perspectivele grupurilor politice europene după acestea, relevă sursa citată. AGERPRES/ (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: Dan Barna / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.