Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, critică faptul că în prima şedinţă de guvern de anul acesta nu se face nicio referire la bugetul pe 2019, el arătând că România este într-o criză bugetară gravă, care va duce la o depăşire majoră a ţintei de deficit.

"Incompetenţa şi habarnismul guvernului Dragnea - Dancilă au ajuns la cote greu de imaginat, care pun în pericol economia şi funcţionarea statului. În prima şedinţă de guvern a anului nu există nicio referire la proiectul Legii bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat, în condiţiile în care acesta trebuia prezentat încă din 15 noiembrie anul trecut. În schimb, se discută un memorandum pentru elaborarea unei cărţi propagandistice cu realizările guvernului din 2018, #CarteaRoşie a guvernării PSD-ALDE. Pentru o funcţionare normală a instituţiilor statului şi o mai bună proiecţie a economiei româneşti, mai bine ar face un volum cu 293 de pagini care să fie publicat în Monitorul Oficial cât mai urgent şi care să se numească Legea bugetului de stat pentru 2019", a scris, joi, Dancă pe Facebook.

El susţine că Guvernul nu are ce realizări să scrie în Cartea Roşie pentru că datele privind execuţia bugetară sunt dezastruoase şi "nu se închid" cu un deficit sub 3% din PIB.

"Practic, suntem într-o criză bugetară gravă, care va duce la o depăşire majoră a ţintei de deficit bugetar în 2019, cu consecinţe negative pentru toţi românii prin creşterea masivă a împrumuturilor statului, majorări abrupte de taxe şi impozite şi un nou val de scumpiri", conchide liberalul. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.