Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consilierul de stat Ligia Deca, de la Departamentul Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, a declarat joi că discuţiile referitoare la structurile de tip inspectorat urmează să aibă loc.

"Nu am avut încă un dialog pe acest subiect (n.r. - cu ministrul Educaţiei), însă întreg subiectul guvernanţei în educaţie, care include modul în care organizăm structurile de coordonare, va avea loc în acest an. Discuţia privind ce se întâmplă cu structurile de tip inspectorat sau care va fi rolul lor pe viitor urmează să aibă loc", a spus Deca într-o conferinţă susţinută la Palatul Cotroceni, întrebată dacă există un punct de vedere al Ministerului Educaţiei cu privire la propunerea preşedintelui Klaus Iohannis privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare.

 


Ea a arătat că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat că în momentul în care va exista o structură a noii legi a educaţiei, vor exista discuţii pe baza acesteia.

"În legătură cu noua lege a educaţiei, doamna ministru Andronescu a afirmat că atunci când va exista o structură a noii legi, vom avea o discuţie pe baza acesteia. În plus, a rămas că ne vom vedea la începutul acestui an pentru a avea o discuţie mai amplă", a mai declarat Deca.

Consilierul de stat a mai arătat că de la lansarea în dezbatere publică a proiectului "România Educată", au fost primite o serie de mesaje.

"Am primit deja peste 200 de emailuri pe adresa pe care am anunţat-o pentru dezbaterea publică, o serie întreagă de mesaje şi prin intermediul paginii de Facebook şi urmează să anunţăm calendarul evenimentelor de consultare. Avem deja o reacţie îmbucurătoare. Au existat şi în presă o serie întreagă de analize. Le colectăm pe toate şi promitem să facem publică o analiză a acestora şi documentele finale vor lua în considerare toate aceste contribuţii", a spus Deca.

Ea a comentat şi declaraţia recentă a ministrului Educaţiei despre faptul că plagiatul este o problemă minoră a învăţământului din România.

"Personal, cred că nicio problemă nu poate fi remediată fără să acceptăm efectele ei pe de-a întregul", a subliniat Ligia Deca. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, imagine: Marian Vlăduț, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Ioana Matei, editori online: Simona Aruştei, Ada Vîlceanu)

 

Citiţi şi:

 

Deca: Preşedintele Iohannis solicită reexaminarea legii privind reducerea numărului de ore în învăţământ

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.