Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va participa, sâmbătă, la Belgrad, la reuniunea la nivel înalt în format cvadrilateral România-Bulgaria- Serbia- Grecia.

Potrivit programului anunţat de Executiv, după sosirea la sediul preşedinţiei Serbiei, unde cei trei premieri vor fi întâmpinaţi de către preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, va urma fotografia de familie şi apoi reuniunea în format cvadrilateral România-Bulgaria-Serbia-Grecia.

La finalul şedinţei, conform agendei transmisă de Guvern, premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borisov, şi prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras vor susţine declaraţii de presă comune, programate să înceapă în jurul orei 11.00 (ora locală).

Evenimentul se va încheia cu un dejun de lucru oferit de preşedintele sârb în onoarea celor trei premieri.

Legat de participarea la cvadrilaterala de la Belgrad, premierul Dăncilă a declarat la şedinţa de Guvern de joi că va prezenta priorităţile ţării noastre la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, cu accent pe avansarea agendei europene referitoare la Balcanii de Vest şi pe proiecte de interconectare ale regiunii cu UE.

"Voi prezenta principalele priorităţi ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene cu accent pe avansarea agendei europene referitoare la Balcanii de Vest şi pe proiecte de interconectare ale regiunii cu Uniunea Europeană. Va fi o nouă oportunitate de consolidare a dialogului între cele patru state şi avansarea cooperării în regiunea sud-est europeană, în special din punct de vedere al dezvoltării economice, dar şi atragerii de investiţii", a declarat Dăncilă.

Premierul a precizat că, în marja reuniunii, va avea loc o întrevedere a miniştrilor Tineretului şi Sportului din cele patru state în vederea "asigurării" sau "a avansării" planurilor privind susţinerea unei candidaturi comune a României, Bulgariei, Greciei şi Serbiei la ediţia din 2030 a Campionatului Mondial de Fotbal. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editori online: Daniela Juncu, Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.