Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a avut o întrevedere, marţi, la Bruxelles, cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, context în care a exprimat susţinerea României pentru consolidarea profilului UE în domeniul securităţii şi apărării, pe coordonatele de complementaritate şi sinergie acţională cu NATO.

Potrivit unui comunicat al MApN, discuţiile cu oficialul UE au fost axate pe stadiul pregătirilor pentru preluarea şi exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, precum şi pe priorităţile pe care ţara noastră şi le propune pentru acest mandat.

"De asemenea, au fost abordate elemente de actualitate ale agendei europene de securitate şi apărare, cu accent pe iniţiativele aflate în derulare. Astfel, ministrul apărării a exprimat susţinerea României pentru consolidarea profilului UE în domeniul securităţii şi apărării, pe coordonatele de complementaritate şi sinergie acţională cu NATO. În context, Gabriel Leş a subliniat relevanţa pentru România a domeniului Politicii Externe şi de Securitate Comună/Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PESC/PSAC) şi includerea sa între temele centrale ale mandatului viitoarei Preşedinţii a României la Consiliul UE. De asemenea, discuţiile celor doi oficiali au abordat aspecte relaţionate iniţiativelor europene în domeniul apărării precum PESCO, EDF, CARD, cooperarea UE - NATO, operaţiile şi misiunile în derulare sub egida PSAC", se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că întâlnirea cu Federica Mogherini a reprezentat o bună ocazie de a reitera sprijinul şi interesul ţării noastre "pentru consolidarea dimensiunii PSAC a Uniunii Europene, precum şi de a evidenţia angajamentul României pentru asigurarea unei Preşedinţii de succes la Consiliul UE". AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: mapn.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.