Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

PSD vrea o stare de normalitate, iar acţiunile preşedintelui Klaus Iohannis din ultima perioadă nu au fost cele în norma constituţională, a afirmat marţi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul social-democrat Florin Iordache, referindu-se la anunţul liderului partidului privind faptul că şeful statului s-ar face vinovat de înaltă trădare, ceea ce ar duce la o posibilă plângere penală pe numele lui.

"Haideţi să vedem şi noi motivele, să vedem cum arată această plângere şi apoi putem sta de vorbă. Preşedintele am văzut că a făcut o serie de declaraţii care, până la urmă, s-a demonstrat că nu au fost cele mai bune. PSD vrea o stare de normalitate şi starea de normalitate înseamnă o anumită activitate a preşedintelui, iar noi am constatat că acţiunile preşedintelui în ultima perioadă nu au fost cele în norma constituţională", a susţinut Iordache, într-o intervenţie la Digi 24.

Întrebat cum comentează anunţul şefului statului conform căruia el nu renunţă la ideea unui referendum privind Justiţia, Iordache a răspuns: "Mult succes!". Social-democratul a adăugat că preşedintele "vorbeşte şi nu face nimic". "Mult succes, dar deocamdată vorbeşte şi nu face nimic. De ce nu declanşează un astfel de referendum? Şi o să vedem rezultatul că de fapt cetăţenii vor altceva. Până la urmă, ameninţă şi nu face nimic. Demult spune şi nu face", a declarat deputatul PSD.

Chestionat dacă ar fi potrivit ca acum să fie adoptată o ordonanţă privind amnistia şi graţierea, Iordache a spus: "Dar când e potrivit?". "Amnistia şi graţierea ultima oară s-a dat în 2003. E dreptul Guvernului să adopte un astfel de act normativ. (...) Fie că discutăm de anul 2018, fie că discutăm de anul 2003, până la urmă au fost nişte acte care s-au dat. (...) Un astfel de act de clemenţă, care va graţia sau amnistia anumite fapte, cred că nu e nimic rău", a opinat Florin Iordache.

Referindu-se la intenţia şefului statului de a participa la şedinţele de Guvern, social-democratul consideră că "nu poate preşedintele în niciun fel să blocheze activitatea Guvernului". AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiți și:

 

Iohannis, despre intenţia PSD privind plângerea de înaltă trădare: E un demers politicianist; o fantezie a pesediştilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.