Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Plenul Parlamentului comun se reuneşte luni, de la ora 16,00, pentru citirea moţiunii de cenzură iniţiate de Opoziţie, pentru numirea unui vicepreşedinte ASF şi pentru prezentarea unei scrisori a preşedintelui Klaus Iohannis pentru participarea forţelor Armatei şi ale MAI la misiuni şi operaţii în afara României în anul 2019.

Moţiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!", iniţiată de 163 de parlamentari PNL, USR şi PMP, va fi dezbătută şi votată în şedinţa de joi.

Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Pentru adoptarea ei este nevoie de votul a jumătate plus unu dintre parlamentari. Votul este secret, cu bile.

Un alt punct pe ordinea de zi a plenului îl constituie scrisoarea preşedintelui Iohannis, potrivit căreia "continuarea participării forţelor armate ale României la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român constituie o componentă importantă a consolidării profilului strategic al României în cadrul comunităţii internaţionale".

"Având în vedere că în pachetul de forţe ale Armatei României care pot fi puse la dispoziţie în vederea participării forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2019 sunt incluse şi forţe care participă în cadrul Coaliţiei Internaţionale anti-ISIL/Daesh, condusă de SUA, şi ca urmare a extinderii misiunilor de supraveghere şi pe teritoriul statului Qatar, în temeiul şi în condiţiile art. 7 alin. 2 din Legea 121/2011, solicit Parlamentului României să aprobe extinderea ariei de dislocare a acestor forţe prin includerea a teritoriului statului Qatar", se arată în scrisoarea adresată Parlamentului de Klaus Iohannis.

"Ministerul Apărării Naţionale va încheia memorandumuri de înţelegere cu partenerul american şi cu alte state membre ale Coaliţiei Internaţionale anti-ISIL/Daesh, care îşi exprimă dorinţa de a sprijini forţele române în teatrele de operaţii. Personalul participant la operaţii în afara teritoriului naţional în anul 2019 va avea dotarea tehnică şi armamentul necesare îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operaţii, iar fondurile financiare sunt asigurate din bugetele alocate Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2019", se menţionează în documentul citat.

Pe de altă parte, plenul reunit va dezbate raportul Comisiilor de specialitate din Parlament întocmit în urma audierii candidaţilor pentru un post de vicepreşedinte al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Gabriel Grădinescu a primit, pe 4 decembrie, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, cu 28 de voturi "pentru", 20 "împotrivă" şi o abţinere.

Grădinescu urmează să fie validat prin vot de plenul reunit al Parlamentului pentru a ocupa această funcţie.

Postul a devenit vacant, după ce deputatul PSD Sorin Bota, care fusese validat de Parlament în 14 noiembrie pentru această funcţie, a renunţat o săptămână mai târziu, pe 21 noiembrie.

Pentru funcţia de vicepreşedinte ASF au mai candidat Vicenţiu Constantinoiu, Cătălin Mancaş, Adrian Mitroi, Cătălina Sava, Ioan Ţara, iar Mircea Oancea şi Andrei Stamatian şi-au depus dosarele, dar nu s-au prezentat la audierile din comisiile de specialitate. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Oana Popescu, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.