Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a afirmat vineri, la Alba Iulia, că în opinia sa, în cazul căderii Guvernului, cea mai bună soluţie ar reprezenta-o alegerile anticipate, dat fiind faptul că, a susţinut acesta, opţiunile politice s-au modificat "dramatic" faţă de decembrie 2016.

"Obiectivul nostru fundamental este să dărâmăm acest guvern (prin moţiune de cenzură - n.r.). Orice formulă de guvernare care se va forma, evident că vom susţine cea mai bună formulă care este din punctul nostru de vedere şi care, evident, poată să beneficieze de sprijinul unei majorităţi parlamentare. Deşi eu vă spun că cea mai bună soluţie pentru România în cazul căderii guvernului este reîntoarcerea la popor, pentru că opţiunile politice s-au modificat substanţial. Dramatic s-au modificat în raport cu opţiunile politice care au fost exprimate la alegerile din decembrie 2016. Şi, de regulă, când se întâmplă aşa ceva în democraţiile normale din lumea asta, se ajunge la alegeri anticipate pentru a reseta practic Parlamentul", a declarat, într-o conferinţă de presă, liderul PNL.

În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură depusă vineri, Ludovic Orban a spus că s-au purtat discuţii, atât de către el, cât şi de către colegii săi, "cu o mulţime de parlamentari din zona majorităţii guvernamentale, într-o încercare sistematică de a-i determina să voteze nu conform ordinelor de partid şi intereselor personale ale lui Liviu Dragnea, ci să voteze conform propriei conştiinţe şi conform intereselor fundamentale ale României".

Liberalul a adăugat că discuţiile de convingere vor continua până la momentul votului, pentru a creşte astfel şansele de adoptare a moţiunii de cenzură.

În ceea ce priveşte negocierile cu UDMR, Ludovic Orban a susţinut că s-au purtat, se poartă şi vor fi purtate discuţii şi în continuare cu cei de la UDMR.

"Îmi exprim încrederea că parlamentarii UDMR vor face ceea ce îşi doreşte electoratul care i-a votat şi vor acţiona în conformitate cu voinţa electoratului maghiar", a afirmat preşedintele PNL. El a făcut referire în acest sens la rezultatele unui sondaj de opinie comandat de către UDMR, în care cota de încredere faţă de Liviu Dragnea era de 4%. "Eu nu cred că votanţii UDMR-ului şi-l mai doresc pe Dragnea în 'fruntea bucatelor' în România. Dimpotrivă, sunt convins că nu-l mai suportă, exact cum, probabil, mai mult de 85-90% din populaţia României nu-l mai suportă pe Dragnea şi vrea să pună punct acestui regim nenorocit care face un rău imens României. Eu mă aştept ca parlamentarii UDMR să acţioneze în conformitate cu voinţa şi cu interesele cetăţenilor care i-au trimis în Parlament", a declarat Orban.

Liderul PNL a susţinut că s-a întâlnit la Hamburg cu Kelemen Hunor, despre care a opinat că 'a pus căruţa înaintea boilor' atunci când acesta a declarat că nu are răspuns la întrebarea cine este propunerea de premier, respectiv cine va conduce viitoarea majoritate.

"Eu nu vreau să intru acum într-o interpretare diferită a diverselor intersecţii pe care le-am avut cu domnul Hunor în ultima perioadă. Oricum, fiţi convinşi că purtăm negocieri, că vom avea întâlniri în care vom pune pe masă toate lucrurile, dar eu cred că puţin aici domnul Hunor 'a pus căruţa înaintea boilor'. Noi nu discutăm acum de formarea unui nou guvern. Noi discutăm dacă guvernul ăsta este rău sau nu este rău. Punctul nostru de vedere este că acest guvern este un rău imens pentru România, că nu putem să ne prezentăm cu aceşti incompetenţi, cu aceşti indivizi care nu au nicin fel de expertiză în domeniul lor de activitate, care nu au niciun fel de credibilitate, nici pe plan intern, nici pe plan internaţional să preluăm preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, şi încercăm, cu adevărat, să dăm României un guvern care să aibă capacitatea să exercite această preşedinţie în cele mai bune condiţii, să aducă câştiguri pentru România, să poată să se bată pentru a aduce beneficii pentru fiecare cetăţean român de pe urma exercitării conducerii la nivelul UE în cele şase luni", a mai susţinut Orban.

El a reiterat că este vorba de a se stabili dacă actualul guvern este rău sau nu este rău. "Pentru că dacă ei (UDMR- n.r.) consideră că este rău guvernul, trebuie să voteze moţiunea de cenzură. Ori ei trebuie să hotărască dacă acest guvern este rău sau nu. Până acum, s-au arătat ca şi cum ar considera că este bun", a spus preşedintele PNL.

Orban a adăugat că discuţiile despre o formulă de guvernare ulterioară se declanşează după căderea guvernului, el susţinând că liberalii sunt pregătiţi să preia guvernarea.

"Cine nu are curajul să voteze moţiunea de cenzură este un fricos sau un om care nu acţionează în interesul general al României, ci pur şi simplu acţionează pentru a-i scăpa pe Dragnea şi pe Tăriceanu de puşcărie", a conchis liderul liberal.

Moţiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!", iniţiată de PNL, USR şi PMP, a fost depusă, vineri, la Parlament. Documentul este semnat de 163 de parlamentari. AGERPRES / (A, AS - autor : Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.