Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Demersurile privind iniţierea procesului de tranziţie a Forţei de Securitate din Kosovo, în pofida mesajelor transmise de NATO şi UE, au efecte negative asupra situaţiei din regiunea Balcanilor de Vest şi a parcursului euro-atlantic al acesteia, afirmă MAE într-un comunicat dat publicităţii vineri.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă regretul faţă de aceste demersuri şi precizează că România subliniază rolul KFOR în menţinerea unui mediu sigur şi stabil în Kosovo.

Potrivit MAE, toate eforturile trebuie concentrate asupra continuării dialogului Belgrad-Pristina şi a implementării celor convenite în acest cadru, cu evitarea declaraţiilor şi iniţiativelor care riscă să sporească tensiunile la nivel regional.

Parlamentul de la Pristina a votat vineri o lege privind crearea unei armate kosovare, decizie care a stârnit preocupare în rândul minorităţii sârbe din Kosovo şi la Belgrad. Textul adoptat precizează că forţele vor fi însărcinate cu "asigurarea integrităţii teritoriale a ţării, apărarea proprietăţii şi intereselor Republicii Kosovo, susţinerea autorităţilor civile în caz de catastrofă şi participarea la operaţiuni internaţionale".

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că regretă decizia Parlamentului de la Pristina de a crea o armată kosovară şi a afirmat că Alianţa îşi va "reexamina nivelul de angajare" alături de Forţa de Securitate din Kosovo. Totodată, secretarul general al NATO a subliniat că Alianţa "rămâne angajată prin intermediul KFOR faţă de asigurarea unui climat sigur în Kosovo".

Uniunea Europeană a criticat, la rândul său, Kosovo pentru adoptarea unei legi pentru transformarea forţei de securitate actuale într-o armată propriu-zisă.

"La fel ca NATO, ţările din UE continuă să împărtăşească opinia că mandatul KSF (Forţa de Securitate din Kosovo - n.r.) ar trebui schimbat numai printr-un proces incluziv şi gradual în acord cu Constituţia din Kosovo", a precizat, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al UE pentru afaceri externe.

Ministrul de Externe al Serbiei, Ivica Dacic, a anunţat vineri că ţara sa va cere convocarea de urgenţă a unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, în urma votului Parlamentului de la Pristina.

Potrivit şefului diplomaţiei sârbe, crearea acestei armate ''este cea mai directă ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii în regiune şi a sârbilor care trăiesc în Kosovo-Metohia'', precum şi o încălcare a Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, care prevede că misiunea internaţională KFOR, condusă de NATO, este singura autoritate militară în Kosovo. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.