COD GALBEN: 11-12-2019 Intre 07:00 si 11:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Covasna, Județul Sibiu; COD GALBEN: 11-12-2019 Intre 06:30 si 10:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Teleorman; COD GALBEN: 11-12-2019 Intre 03:00 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Mureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, după adoptarea în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a raportului la proiectul legii pensiilor, că această lege este bună, aplicabilă şi elimină inechităţi.

"Legea pensiilor este foarte importantă, s-au făcut nişte lucruri pe care noi le-am promis în campania electorală pentru pensionari. Se dublează punctul de pensie de la 871 la 1.775 în interiorul mandatului nostru, deci în cei patru ani în care ne-am asumat să guvernăm. Pensiile sub 2.000 de lei nu mai au impozit, pensiile peste 2.000 de lei au un impozit de 10 la sută. S-au eliminat toate acele formule de impozitare introduse de guvernarea Boc pentru că nu i-a lăsat CCR să taie aceste pensii. Dar mai important decât orice, avem o lege bună.(...)Am reuşit să venim şi cu o lege care corectează foarte multe inechităţi", a afirmat Olguţa Vasilescu, membru al comisiei.

Ea a menţionat că în comisie nu au fost adoptate amendamente care să modifice structura legii.

"O modificare importantă pe care ne-am dorit-o şi noi priveşte mamele care adoptă copii şi care pot şi ele să beneficieze şi ele de reducerea vârstei de pensionare care, sigur, că este un lucru foarte bun. În rest, nu au fost amendamente de natură să modifice structura legii, nu s-a mers pe un impact mai mare, ceea ce este foarte bine pentru că ne-am dorit ca această lege să fie aplicabilă", a precizat Vasilescu.

Ea a spus că unele amendamente ale Opoziţiei au propus scăderea vârstei de pensionare la mai multe categorii, însă acestea au fost respinse pentru că toţi trebuie să beneficieze de aceleaşi condiţii.

"Ne-am uitat pe amendamentele Opoziţiei care nu a votat această lege. Grupul USR a votat împărţit, dar grupul PNL a votat împotriva legii, şi am constatat că ar fi vrut scăderea vârstei de pensionare la mai multe categorii şi mai multe avantaje pentru aceste categorii. Noi credem că toţi trebuie să beneficieze de aceleaşi condiţii şi mă bucur foarte tare că se respectă în continuare principiul contributivităţii", a precizat Vasilescu, adăugând că a constatat că cei din Opoziţie nu au citit legea.

Fostul ministru al muncii a precizat de ce s-a revenit, la dezbaterile din comisie, asupra unui articol care includea persoanele cu handicap grav în categoria celor cu stagiu de cotizare redus.

"Nu că nu am fost de acord, ştim că în Ministerul Muncii există o legislaţie specială pentru persoanele cu handicap şi cu asistenţa socială şi bineînţeles acolo era sediul materiei, practic noi nu ne-am opus la aceste drepturi pe care ei le vor avea, dar nu era sediul aici, în legea pensiilor. (...)Dacă vă uitaţi în actuala legislaţie şi în ultimele 4 legi ale pensiilor, puteţi să observaţi că numai nevăzătorii beneficiau de o reducere a stagiului, ceea ce a rămas în continuare în legea care a fost aprobată în comisie. Este o discriminare pozitivă, dacă vreţi, care nu am avut cum să o corectăm pentru că exista deja în legislaţie şi am preluat-o exact aşa cum a fost. În ultimul an ne-am canalizat foarte mult pe drepturile persoanelor cu handicap şi m-aş referi aici măcar la una dintre măsuri şi anume că s-au dublat prestaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi", a precizat Olguţa Vasilescu, adăugând că persoanele cu dizabilităţi nu şi-au pierdut vreun drept pentru că nu l-au avut.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul legii sistemului unitar de pensii, preşedintele comisiei, Adrian Solomon, anunţând că proiectul urmează să intre în şedinţa de miercuri a plenului Camerei Deputaţilor. S-au înregistrat 14 voturi pentru, 5 împotrivă şi o abţinere. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.