Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat după reuniunea comună a Guvernului României şi a Comisiei Europene, miercuri, la Bruxelles, că membrii Executivului european sunt convinşi de faptul că ţara noastră poate exercita cu succes Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

"Ne bucură foarte mult faptul că Comisia Europeană este convinsă că suntem bine pregătiţi, că putem prelua şi exercita cu succes Preşedinţia rotativă a Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2019", a arătat ea în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi de comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu.

Premierul a adăugat că România îşi doreşte o Preşedinţie ambiţioasă, menţionând că întâlnirea Executivului de la Bucureşti cu Colegiul Comisarilor este una care se înscrie în cadrul întâlnirilor premergătoare preluării Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România la 1 ianuarie 2019.

"Am vorbit despre cooperarea între Guvernul României, între viitoarea Preşedinţie şi Comisia Europeană, dar am prezentat şi priorităţile Preşedinţiei rotative a României începând cu 1 ianuarie anul viitor. Discuţiile au fost constructive, am abordat subiecte care se vor afla pe agenda europeană în următoarea perioadă, aş putea spune chiar provocări la care instituţiile europene, împreună, trebuie să dea un răspuns. Am ascultat cu foarte multă atenţie opiniile comisarilor europeni, au fost opinii exprimate şi de membrii Guvernului şi am văzut că multe dintre subiectele abordate, multe dintre aceste provocări au elemente comune şi, mai ales, o dorinţă de a găsi o rezolvare pe timpul Preşedinţiei deţinute de către România. Am reiterat faptul că România îşi doreşte o Preşedinţie ambiţioasă, dar şi realistă, ambiţioasă în sensul de a duce la bun sfârşit cât mai multe dosare aflate pe masa de lucru a Preşedinţiei deţinute de către România, a avea măcar acord politic pe cadrul financiar multianual, de a putea soluţiona cât mai multe din cele 257 de dosare amintite de domnul preşedinte Juncker. Şi cred că acest lucru este important, pentru că pe timpul Preşedinţiei rotative deţinute de către România se finalizează agenda strategică 2014-2019, iar rezultatele obţinute vor fi rezultate ale tuturor instituţiilor europene şi mai ales ale tuturor statelor membre ale Uniunii Europene", a afirmat Dăncilă.

 


Premierul s-a referit la un mandat realist, având în vedere că România va avea rolul de mediator imparţial, facilitator de echilibru şi consens.

"Şi, cred, trebuie să obţinem un consens în rândul statelor membre pe dosare importante. Europa este divizată din acest punct de vedere şi nu va fi uşor să obţinem acest lucru. Aşteptăm cu mare nerăbdare prezenţa Colegiului Comisarilor la Bucureşti în 10-11 ianuarie anul viitor pentru a putea discuta mult mai aplicat pe fiecare dosar în parte", a subliniat Dăncilă.

Premierul a menţionat că în aceste zile miniştrii români prezenţi la Bruxelles au avut discuţii cu comisarii europeni, cu preşedinţii de comisii din Parlamentul European. AGERPRES/(editor: Florin Marin; redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Codruț Arsenescu, editor online: Magdalena Tănăsescu, Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.