Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la şedinţa solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri, că mai este timp ca parlamentarii să revină asupra unor legi care nu au susţinerea oamenilor şi nu corespund standardelor europene de drept, făcând în acest sens referire în mod concret la legile justiţiei şi la modificările aduse Codurilor penale.

"Este responsabilitatea dumneavoastră să asiguraţi o bună legiferare, într-un cadru de dezbateri deschise şi transparente, prin implicarea profesioniştilor şi dialog social, astfel încât deciziile luate aici să fie adaptate la nevoile reale ale societăţii. Este încă timp să reveniţi asupra unor legi care nu au nici susţinerea oamenilor şi nici nu corespund standardelor europene de drept. Nu puneţi în joc tot efortul şi sacrificiile românilor, pentru care sunt atât de respectaţi în UE, nu faceţi rău societăţii româneşti mergând mai departe cu legi ale justiţiei şi cu modificări ale codurilor penale care sunt incongruente cu o democraţie veritabilă. Sunt atât de multe probleme care îşi aşteaptă rezolvarea şi asupra cărora românii îşi doresc să vă aplecaţi, de la readucerea la performanţă a marilor sisteme publice, la eficientizarea administraţiei publice şi modernizarea infrastructurii", a spus Iohannis.

Iohannis a subliniat că este responsabilitatea parlamentarilor să asculte vocea românilor şi să se recupleze la interesele naţionale.

"Doamnelor şi domnilor parlamentari şi guvernanţi, ascultaţi vocea românilor, recuplaţi-vă la interesele naţionale, ridicaţi-vă la demnitatea Centenarului şi nu îl dezonoraţi. Luaţi exemplul anului 1918: România îşi atinge potenţialul său doar atunci când politicienii sunt inspiraţi de năzuinţele oamenilor şi ghidaţi de un proiect naţional. România trebuie să ţintească tot mai sus, ca naţiune liberă, ca stat performant, în slujba cetăţenilor săi, nu să îşi piardă direcţia şi să devină captivă lipsei de viziune a câtorva politicieni fără simţul guvernării democratice. Printre cele mai mare idealuri ale Marii Uniri au fost respectul legii şi libertatea individului. Sunt idealuri care şi azi mobilizează societatea românească şi prin urmare trebuie să mobilizeze şi acţiunea forului suprem al acestei naţiuni, care e Parlamentul României", a spus Iohannis.

El a atras atenţia că prosperitatea românilor depinde în mod esenţial de opţiunile de dezvoltare adoptate şi de consecvenţa cu care sunt urmărite angajamentele asumate. Iohannis a adăugat că unele "abordări populiste, demagogice şi manipulatorii au semănat discordie" şi au afectat unitatea care ar fi trebuit să caracterizeze modul în care sărbătorim unirea.

 

"Este timpul să înţeleagă acelaşi lucru şi majoritatea politică şi guvernamentală. Celebrăm Centenarul într-o perioadă tumultoasă pentru societatea românească, iar unele abordări populiste, demagogice şi manipulatorii au semănat discordie şi au afectat unitatea care ar fi trebuit să caracterizeze modul în care sărbătorim împlinirea unui vis de veacuri. Spiritul naţiunii este însă viu şi s-a manifestat în susţinerea fără echivoc pe care cetăţenii au arătat-o în faţa oricăror încercări de a pune în pericol principiile şi valorile care au stat şi la baza Marii Uniri de acum o sută de ani. A fi român echivalează acum cu a fi european, iar acest lucru înseamnă mult mai mult decât semnificaţia istorică sau geografică a termenului, înseamnă a fi parte a unei comunităţi de valori care preţuieşte libertatea, solidaritatea, respectarea demnităţii umane, democraţia, şi în care domneşte necondiţionat statul de drept. Sunt lucruri care fac parte din fibra naţională şi nimeni, sub nicio formă, nu are dreptul de a le contesta", a spus Iohannis. AGERPRES/(A-autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiţi şi:

 

Dăncilă, în Parlament: Adresez preşedintelui Iohannis un mesaj de pace politică; avem datoria de a coopera

 

Şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Centenarului Marii Uniri a început

 

Iohannis: Întrebarea la care trebuie să răspundă politicienii este dacă vor continua să promită mult şi să livreze puţin

 

Dragnea: Trebuie să încetăm acest război între români şi români

 

Dăncilă: Salut pe liberali pentru contribuţia Brătienilor la Unire; e o ştachetă înaltă pentru cei ce conduc azi PNL

 

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.