COD GALBEN: 20-06-2025 Intre 07:00 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul român al Afacerilor Externe afirmă, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES, că obiectivele urmărite de România pe parcursul procesului de negociere a Acordului de retragere din UE a Regatului Unit au fost atinse, în principal cele care vizează protejarea drepturilor cetăţenilor români stabiliţi în Marea Britanie.

"Obiectivele urmărite de România pe parcursul procesului de negociere au fost atinse, în principal cele care vizează protejarea drepturilor cetăţenilor români stabiliţi în UK. Acordul prevede că cetăţenii UE27 din Regatul Unit şi cetăţenii britanici din UE27 care sunt beneficiari ai acestuia (inclusiv cei care se stabilesc în UE27/UK în perioada de tranziţie) se vor bucura de o serie de drepturi. Acestea includ drepturile de şedere în UK ale cetăţenilor UE şi ale membrilor familiilor a acestora, precum şi aspecte vizând coordonarea sistemelor de securitate socială, calificări profesionale, îngrijiri medicale", menţionează comunicatul MAE.

Totodată, MAE român arată că Acordul andosat duminică, care reprezintă o etapă cheie în procesul Brexit, oferă un fundament juridic solid retragerii Marii Britanii din UE.

"Retragerea Marii Britanii din UE, eveniment nedorit de către statele membre, va avea un caracter ordonat asigurat de către Acordul de retragere. Acesta stabileşte un cadru legal care conferă claritate şi certitudine juridică cetăţenilor şi mediului de afaceri din UE 27 şi din UK", menţionează comunicatul MAE român.

În ceea ce priveşte Declaraţia politică privind cadrul relaţiilor viitoare UE-UK, aprobată în cadrul reuniunii extraordinare de la Bruxelles a Consiliului European, aceasta cadrează principiile pentru un parteneriat viitor ambiţios şi cuprinzător şi stabileşte domeniile cooperării viitoare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, evidenţiază comunicatul MAE.

"Din perspectiva României, menţinerea unei viitoare relaţii cât mai apropiate de cooperare cu Regatul Unit este un factor important în contextul european actual", mai afirmă sursa citată.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra, au relatat agenţiile internaţionale de presă.

Acordul de retragere, care are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Marii Britanii din UE la 29 martie 2019.

Declaraţia politică ce însoţeşte acordul subliniază obiectivele comune ale Londrei şi Bruxellesului pentru viitoarea lor relaţie. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.