Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, că nu exclude eventuale alianţe politice în perspectiva alegerilor, precizând că îi aşteaptă să revină în partid pe toţi cei care au plecat.

El a fost întrebat de presă în legătură cu informaţiile potrivit cărora ar fi avut recent o întâlnire cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, el afirmând că a discutat cu mai mulţi lideri politici.

"M-am întâlnit cu mai mulţi lideri politici, ştiţi foarte bine că am avut o alianţă cu PSD, Alianţa de centru-stânga, care există şi acum la tribunal. Noi suntem pregătiţi, ca partid de centru-stânga, să mergem singuri în alegeri, avem electoratul nostru, suntem pregătiţi să mergem la europarlamentare, la prezidenţiale să sprijinim pe candidatul cel mai bun pentru România, mai ales în Anul Centenarului, mergem la locale şi apoi să intrăm în Parlament. Nu excludem eventuale alianţe politice", a precizat Oprea.

Acesta a spus că UNPR are în prezent peste 150.000 de membri.

"Am avut peste 400.000 de membri de partid, după ce am început să revenim, au mai venit zeci de mii de oameni. În momentul de faţă, avem peste 150.000 de membri de partid. (...) Totdeauna am fost serioşi, ne-am ţinut de cuvânt, am sprijinit ţara asta, aşteptăm să vină la UNPR patrioţii români, aşteptăm rezerviştii militari pentru care noi am făcut multe lucruri şi i-am sprijinit. (...) Îi aşteptăm pe toţi membrii de partid care au plecat şi nu mai fac politică în momentul de faţă", a transmis Gabriel Oprea.

În legătură cu problema juridică pe care o are UNPR cu PMP, Oprea a spus că speră să o rezolve pe cale amiabilă.

"Suntem un partid pe picioarele noastre, suntem un partid înscris în Registrul partidelor politice, avem o dispută juridică pe care sperăm să o rezolvăm pe cale amiabilă, dacă nu, ne judecăm şi avem dreptate, vom câştiga", a precizat Oprea.

Gabriel Oprea a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Militari căzuţi la datorie în teatrele de operaţii şi pe teritoriul naţional din Parcul Tineretului, la ceremonie fiind prezenţi mai mulţi simpatizanţi şi membri ai UNPR.

"Am depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Militari. Acest eveniment are loc în preajma datei de 1 Decembrie, la care Armata Română, prin sacrificiul ei, a făcut posibilă Marea Unire. Mesajul transmis de UNPR în Anul Centenarului este de unitate şi solidaritate", a menţionat Oprea. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.