Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său elveţian, Alain Berset.

Primirea cu onoruri militare a avut loc pe platoul de ceremonii.

Din delegaţia care îl însoţeşte pe preşedintele Iohannis fac parte consilierii prezidenţiali Andrei Muraru, Bogdan Aurescu, Leonard Orban, Cosmin Marinescu, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, consilierii de stat Ligia Deca şi Daniela Bârsan.

Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, iar la finalul întrevederii vor susţine o declaraţie de presă comună.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor vor fi abordate modalităţile de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeană, inclusiv contribuţia financiară elveţiană la Fondul de Coeziune al UE, precum şi teme regionale.

"Vizita în România se înscrie în contextul intensificării dialogului bilateral, respectiv al preluării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019. Astfel, discuţiile se vor concentra şi asupra relaţiei Elveţiei cu Uniunea Europeană", se arată în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta cu această ocazie priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE şi va asigura, cu acest prilej, partea elveţiană că România va continua să sprijine, inclusiv din această poziţie, promovarea unui dialog deschis şi constructiv, reciproc avantajos, între Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană în toate aspectele acestei relaţii.

Vizita oficialului elveţian în România a început miercuri şi are loc la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin; editor online: Magdalena Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.