

România a preluat, vineri, Preşedinţia Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării de la Bulgaria, potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat vineri, la Sofia, la cea de-a şaptea ediţie a Forumului Anual al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.
Finalul evenimentului a fost marcat de ceremonia de preluare a preşedinţiei rotative a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării de către România, ministrul adjunct bulgar pentru Dezvoltare Regională şi Lucrări Publice, Deniţa Nikolova, fiind cea care i-a oferit oficialului român simbolul mandatului pe care ţara noastră îl va exercita între 1 noiembrie 2018 şi 31 octombrie 2019.
Potrivit MAE, România îşi propune să promoveze patru tematici pe durata mandatului: îmbunătăţirea conectivităţii şi mobilităţii în regiunea Dunării prin promovarea transporturilor, turismului, digitalizării şi a contactelor între oameni; revigorarea Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării prin crearea de sinergii între toţi actorii implicaţi şi Comisia Europeană, precum şi a operaţionalizării Secretariatului Strategiei UE pentru Regiunea Dunării; schimburi de experienţă pe ariile prioritare ale macro-strategiei, respectiv dezvoltarea transnaţională a clusterelor prin schimbul de bune practici între entităţile participante la Strategia UE pentru Regiunea Dunării.
Preşedinţia română a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării se va desfăşura sub genericul "Întărim coeziunea pentru o prosperitate comună în regiunea Dunării", prin intermediul căruia s-a dorit o sinergie cu motto-ul Preşedinţiei României la Consiliul UE din primul semestru al anului viitor, "Coeziunea, o valoare comună europeană".
Calendarul Preşedinţiei române a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării conţine peste 50 de reuniuni şi evenimente tematice.
Potrivit lui Victor Negrescu, obiectivul major pe care România şi-l propune pe durata exercitării mandatului îl reprezintă relansarea acestui mecanism de cooperare, o iniţiativă de succes a ţării noastre la nivel european.
"Preşedinţia României la Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării va reprezenta totodată o şansă pentru promovarea valorii adăugate a strategiilor macroregionale, având în vedere că patru state membre ale Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, Bulgaria, Austria, România şi Croaţia, au exercitat sau vor exercita, până în 2020, şi Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. În acest sens, lucrăm deja activ, împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu cei ai statelor riverane, pentru a crea premisele unei platforme de cooperare consolidate, care să contribuie la realizarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale a statelor din regiune", a mai afirmat Negrescu. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: (c) Victor Negrescu/Facebook
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |